sâmbãtã, 7 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Tragedie pe un șantier naval din Venezia: un român de 34 de ani a murit intoxicat. Colegii pregătesc un protest

    de Special Arad | 7 noiembrie 2026, 12:07 PM | Internaţional | Naţional

    0

    Un muncitor român și-a pierdut viața în timp ce participa la construcția unui vas de croazieră de lux, pe un șantier naval din apropiere de Venezia. Bărbatul avea doar 34 de ani și a fost victima unei intoxicații cu gaz în timpul lucrărilor. Moartea sa a stârnit revoltă printre colegi, care intenționează să protesteze față de condițiile în care sunt nevoiți să muncească, scrie Digi24.

    Accidentul s-a produs în șantierul naval din Marghera, unde românul lucra la nava Seven Sea Prestige. Potrivit primelor informații din anchetă, acesta se afla într-un spațiu închis, la nivelurile inferioare ale vasului, când s-a intoxicat cu argon, un gaz utilizat în operațiunile de sudură, relatează Adela Mohanu, corespondenta Digi24 în Italia.

    Mai mulți muncitori au fost afectați de gaz, iar unii dintre colegii victimei au încercat să intervină pentru a-l scoate din zona periculoasă. Eforturile lor au fost însă zadarnice, bărbatul nemaiputând fi salvat.

    Primele verificări au scos la iveală și o posibilă neregulă gravă privind siguranța muncitorilor: șantierul nu ar fi fost dotat cu senzori care să avertizeze asupra scăderii nivelului de oxigen, echipamente obligatorii potrivit legislației.

    Nava la care lucra românul este un vas de croazieră de lux, cu o lungime de 255 de metri, proiectat pentru a transporta peste 800 de pasageri și aproximativ 630 de membri ai echipajului. Construcția se apropie de final, iar lansarea la apă este programată pentru 28 decembrie 2026.

    Tragedia ar putea avea însă consecințe și asupra calendarului lucrărilor. Revoltați de condițiile de muncă și de moartea colegului lor, mai mulți angajați au anunțat că intenționează să organizeze un protest, cerând măsuri concrete pentru prevenirea unor astfel de accidente.

    Citește și:

    Merz, mesaj dur pentru imigranții care nu acceptă responsabilitatea Germaniei pentru Holocaust: „Trebuie să ne părăsească țara”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.