miercuri, 4 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Percheziții în Arad: Vindea haine, parfumuri și accesorii contrafăcute pe rețelele de socializare

    de Ioana Costaș | 4 noiembrie 2026, 5:28 PM | Știri Arad

    0

    (foto: imagine cu rol ilustrativ)

    Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Perchezițiile au fost realizate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

    Acțiunea a vizat locuințele unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 111 alin. (1) lit. b din Legea nr. 84/1998, republicată.

    Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că persoana bănuită ar fi deținut și comercializat, prin intermediul rețelelor de socializare, diferite articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și parfumuri care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

    În urma celor două percheziții domiciliare efectuate la data de 4 noiembrie, polițiștii au identificat mai multe articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și parfumuri despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

    Valoarea totală estimată a produselor descoperite se ridică la aproximativ 138.000 de lei.

    Citește și:Focuri de armă în zona localității Macea. Doi bărbați au fost reținuți pentru braconaj

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.