Trei focare de hepatită A în județul Arad: 33 de cazuri la Curtici, 21 la Nădab și 4 pe strada Șezătorii. DSP reclamă refuzul părinților de a-și vaccina copiii
58 de cazuri de hepatită A sunt înregistrate în trei focare active din județul Arad, la Nădab, Curtici și pe strada Șezătorii din municipiul Arad. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad spun că vaccinarea contacților este îngreunată de refuzul părinților de a-și da acordul pentru imunizarea copiilor.
Potrivit dr. Ramona Ghișă, medic primar infecționist în cadrul DSP Arad, în prezent sunt monitorizate trei focare de hepatită virală de tip A în județ. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate la Curtici, unde au fost confirmate 33 de îmbolnăviri. La Nădab, autoritățile sanitare au identificat 21 de cazuri, iar în municipiul Arad, pe strada Șezătorii, sunt raportate alte patru cazuri.
Medicul precizează că cifrele se referă la persoanele cu rezultat pozitiv pentru anticorpii de tip IgM, indicatori ai unei infecții acute cu virusul hepatitic A.
Cum se transmite hepatita A
Hepatita A este o infecție virală care se transmite pe cale fecal-orală, iar igiena mâinilor joacă un rol important în prevenirea îmbolnăvirilor. Riscul de răspândire crește în colectivitățile de copii, în special atunci când regulile de igienă nu sunt respectate.
„Nu se spală pe mâini când consumă alimente, mănâncă dintr-un sendviș doi copilași, beau apă din aceeași sticlă sau din același pahar. Așa se transmite hepatita A. Este transmitere fecal-orală, dar ține foarte mult de igienă”, a explicat dr. Ramona Ghișă.
Începerea anului școlar și revenirea copiilor în colectivități favorizează apariția unor contexte în care virusul se poate răspândi mai ușor, mai ales dacă măsurile de igienă sunt insuficiente.
Anchete epidemiologice și sute de contacte verificate
Atunci când sunt semnalate cazuri de hepatită A într-o comunitate, DSP declanșează anchete epidemiologice pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii.
Verificările vizează atât membrii familiilor, adulți și copii, cât și alte persoane care ar fi putut fi expuse virusului. Potrivit medicului infecționist, numărul contacților investigați poate ajunge, în unele situații, la aproximativ 100 de persoane.
Persoanele care nu prezintă anticorpi IgM sunt evaluate în vederea vaccinării, măsură prin care autoritățile sanitare încearcă să limiteze răspândirea infecției în comunitate. În cazul copiilor, imunizarea necesită acordul părinților.
Doar șase copii vaccinați la Curtici
Dr. Ramona Ghișă susține că numărul copiilor vaccinați în cele trei focare este redus, din cauza lipsei acordului părinților. „Nu am avut în Nădab, nu am vaccinat pe nimeni. În Curtici am vaccinat doar șase copii, iar pe Șezătorii pe nimeni”, a declarat medicul din cadrul DSP Arad.
Aceasta a criticat refuzul unor părinți de a accepta vaccinarea, invocând inclusiv informațiile distribuite în grupuri de pe rețelele sociale. „Aici vorbim de o lipsă de educație. Nu este educație, există grupuri pe Facebook care nu recomandă vaccinarea, își dau cu părerea. Nu știu noțiuni medicale, nici nu vor să știe, nici nu întreabă, nici nu se documentează”, a afirmat dr. Ramona Ghișă.
Reprezentanții DSP încearcă să limiteze extinderea focarelor prin anchete epidemiologice și prin identificarea persoanelor care pot beneficia de vaccinare, însă colaborarea familiilor rămâne importantă pentru protejarea copiilor și a comunităților în care aceștia trăiesc.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)