sâmbãtã, 24 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Cinematograful Arta, umplut până la refuz la filmul „Fjord”

    de Tomas Arond | 24 octombrie 2026, 7:23 PM | Cultură | Știri Arad | Topic special

    0

    Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian Mungiu, la Cinema Arta: sala este umplută până la refuz, nu doar în părțile laterale, lângă bănci, ci inclusiv la intrare.

    Cele două uși ale sălii de cinema, de obicei închise în timpul proiecțiilor, sunt astăzi larg deschise pentru a face loc mulțimii înghesuite. Câțiva arădeni ajunși cu întârziere, dar totuși norocoși, au primit scaune suplimentare la intrarea în sală, în timp ce alții n-au avut încotro decât să stea în picioare la ușă. Chiar și în aceste condiții, câțiva arădeni au preferat să rămână.

    Cinematograful Arta, umplut până la refuz la filmul Fjord (2).webp

    Cinematograful Arta, umplut până la refuz la filmul Fjord (3).webp

    Cea de astăzi (cu începere de la ora 18) este a doua proiecție specială a filmului din acest an la Cinema Arta, după avanpremiera din 13 iunie. Intrarea a fost gratuită, „în limita locurilor libere” – după cum s-a anunțat, deși limita a fost, clar, forțată… până la limita efectivă.

    Tot astăzi, dar de la ora 18:30, în timpul redactării acestei știri, filmul „Fjord” are o proiecție specială (unică, doar astăzi) și la Happy Cinema din Arad. Vestea proastă pentru cei întârziați este că proiecția a început deja, ușa sălii fiind deja închisă.

    Citește și:

    „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu cu Sebastian Stan, a avut parte de 12 minute de aplauze la Cannes

    „Fjord”, printre favoriții timpurii pentru Oscar 2027. Publicațiile americane îl văd și în cursa pentru Cel mai bun film

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.