sâmbãtã, 17 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Negocieri dificile la Metrorex: doar 13 angajați din conducerea centrală nu au rude în companie

    de Special Arad | 17 octombrie 2026, 11:04 AM | Naţional

    0

    Negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la Metrorex au început cu dificultăți, după ce administrația societății a avut nevoie de patru săptămâni pentru a constitui comisia de negociere. Motivul: dintre sutele de angajați ai aparatului central, doar 13 nu ar avea rude care lucrează la metrou, potrivit liderului sindical Marian Artimon, scrie Club Feroviar.

    Președintele Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou a declarat pentru Club Feroviar că identificarea persoanelor eligibile a întârziat negocierile. O hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor interzice participarea în comisie a angajaților aflați în potențiale conflicte de interese, inclusiv din cauza relațiilor de rudenie.

    Prima întâlnire dintre administrație și sindicat a avut loc joi, 15 octombrie, însă sindicaliștii s-au declarat nemulțumiți de mandatul restrictiv acordat comisiei de negociere de către Consiliul de Administrație.

    Marian Artimon solicită respectarea legislației muncii și a Statutului personalului feroviar. Discuțiile urmează să fie reluate luni, 19 octombrie.

    Liderul sindical a avertizat anterior că neîncheierea unui nou contract ar putea conduce la declanșarea unui conflict de muncă și, eventual, la grevă.

    Ultima majorare salarială la Metrorex a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025, când angajații au primit în plus 1.050 de lei, în contextul creșterii prețului unei călătorii de la 3 la 5 lei.

    Conform bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2026, aprobat de Guvern la 11 septembrie, Metrorex avea 4.973 de salariați înregistrați la 31 decembrie 2025.

    Citește și: Pola Zilei: Unde, când și ce să mai spargem în Arad?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.