miercuri, 14 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Profesor de sport, agresat de părinții unui elev în curtea unei școli din Timișoara

    de - | 14 octombrie 2026, 5:34 PM | Regional | Recomandările editorilor

    0

    (foto: opiniatimisoarei.ro)

    Un profesor de educație fizică și sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara ar fi fost agresat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a, nemulțumiți că dascălul i-ar fi atras atenția copilului în timpul orei. Incidentul s-a petrecut în curtea unității de învățământ, iar polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112.

    Potrivit primelor informații, conflictul ar fi izbucnit după ce profesorul i-ar fi cerut elevului să respecte regulile de comportament în timpul orei de educație fizică. Copilul și-ar fi anunțat părinții, care au venit la școală însoțiți de o altă rudă pentru a-i cere explicații cadrului didactic.

    Părinții ar fi intrat în curtea școlii în timpul pauzei elevilor din ciclul primar. Imaginile surprinse în timpul incidentului ar indica faptul că în altercație ar fi fost implicați atât adulți, cât și copii.

    Polițiștii din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara au intervenit la fața locului și au confirmat sesizarea.

    „Din primele verificări, a reieșit că incidentul ar fi avut loc între părinții unui elev și un profesor de educație fizică și sport, pe fondul nemulțumirii părinților cu privire la faptul că elevului i s-ar fi atras atenția asupra respectării regulilor de comportament în timpul orei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

    Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru verificări. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs conflictul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.

    Citește și: Comportamentul suspect l-a dat de gol. Ce au descoperit jandarmii asupra unui bărbat, în Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.