Clubul Sportiv Ballroom Arad sărbătorește 20 de ani
Clubul Sportiv Ballroom Arad sărbătorește 20 de ani de la înființare, două decenii dedicate dansului sportiv, performanței și formării generațiilor de sportivi. Aniversarea celor 20 de ani este marcată printr-un eveniment special: cea de-a XVI-a ediție a Concursului național de dans sportiv „Cupa Ballroom”, care va avea loc în data de 17 octombrie 2026, la Sala Polivalentă Arad.
Competiția este organizată sub egida Federatiei Române de Dans Sportiv, cu sprijinul Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad, alături de partenerii clubului sportiv.
De-a lungul celor 20 de ani, Clubul Sportiv Ballroom Arad a construit o adevărată comunitate în jurul dansului sportiv, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea de a descoperi un sport care înseamnă disciplină, muncă, ambiție, eleganță și pasiune.
„Cupa Ballroom” este parte din această poveste. Ajunsă la ediția a XVI-a, competiția aduce în prim-plan sportivi, antrenori și iubitori ai dansului sportiv și reprezintă o celebrare a muncii și performanței construite de-a lungul anilor.
Pentru Clubul Sportiv Ballroom Arad, cei 20 de ani înseamnă mii de ore de antrenament, emoții, sacrificii, rezultate, campioni, dar mai ales oameni care au crescut și s-au format prin dans.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)