Două nave lovite de drone în Marea Neagră. Premierul Bulgariei convoacă ambasadorul Rusiei după scufundarea unui vas
Tensiunile din regiunea Mării Negre se amplifică după ce două nave au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei, iar una dintre ele s-a scufundat, potrivit autorităților de la Sofia. Premierul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că îl va convoca pe ambasadorul Rusiei pentru explicații în legătură cu incidentul, scrie HotNews, citând Reuters și Euronews.
Șeful guvernului bulgar a declarat că atacul reprezintă al doilea incident de acest tip produs în decurs de o săptămână în apropierea apelor teritoriale ale țării. El a calificat situația drept „absolut inacceptabilă” și a precizat că intenționează să discute despre incident și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Deși autoritățile bulgare nu au prezentat dovezi privind autorii atacului, Rumen Radev a afirmat că efectele acestuia sunt „în beneficiul Federației Ruse”, motiv pentru care a decis convocarea ambasadorului rus.
În paralel, Administrația Regională din Varna a anunțat că nava de mărfuri Chelsea 3, sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană la aproximativ 15 mile marine de orașul bulgar Biala. În urma impactului, nava s-a înclinat, însă cei 15 membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță și transportați la Varna de către Poliția de Frontieră bulgară. Autoritățile au precizat că nu au existat victime.
Potrivit informațiilor preliminare, vasul se deplasa din Turcia către Republica Moldova în momentul atacului. Nu este clar dacă acesta este unul dintre cele două vase la care s-a referit premierul bulgar.
Incidentul vine la doar câteva zile după ce alte două nave au fost atacate cu drone maritime și aeriene în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. Atacurile repetate au determinat autoritățile de la Sofia să reevalueze situația de securitate din regiune și să solicite consultări la cel mai înalt nivel.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)