marþi, 29 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Guvernul a trimis banii pentru instituțiile de spectacole din Arad

    de Raluca Medeleanu | 29 septembrie 2026, 12:47 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Consilierii locali au aprobat în ședința de marți, 29 septembrie, rectificarea bugetară prin care Filarmonica și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” vor putea primi 4 milioane de lei, bani trimiși de Guvern, din fondurile destinate instituțiilor de spectacole.

    Guvernul României a alocat în această perioadă o nouă tranșă din finanțarea pe care o face de două ori pe an pentru sprijinirea activității instituțiilor de spectacole din România, finanțare care se ridică în această etapă, în total, la aproximativ 143 milioane de lei, pentru 75 de astfel de instituții.

    În municipiul Arad, cele două instituții care au beneficiat de-a lungul timpului de această finanțare sunt Filarmonica și Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, banii urmând să intre în bugetul propriu prin transfer, întrucât în primă fază sunt trimiși în bugetul general al municipiului.

    În urma votului primit astăzi din partea consilierilor locali, cele două instituții urmează să primească 4 milioane de lei.

    Sumele nu sunt împărțite în mod egal însă. Din total, 2.172.426 de lei se transferă Filarmonicii Arad, iar 1.994.410 lei se transferă Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

    Citește și: S-a anunțat selecția oficială a Festivalului Internațional de Teatru Clasic din acest an: 13 spectacole din România, Republica Moldova și Ungaria (PROGRAM) · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.