marþi, 29 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Circulația trenurilor internaționale, perturbată: deraiere în Ungaria și lucrări programate care afectează trenurile spre și dinspre România

    de Special Arad | 29 septembrie 2026, 8:46 AM | Internaţional | Naţional | Știri Arad | Topic special | Utile

    0

    Circulația trenurilor internaționale care tranzitează Ungaria este afectată de două situații distincte anunțate de CFR Călători: o deraiere produsă ieri seara pe teritoriul Ungariei și lucrări programate la infrastructura feroviară în zilele următoare.

    Deraiere pe linia feroviară Budapesta-Curtici: circulația este închisă temporar

    O deraiere produsă în seara de 28 septembrie 2026, pe o secțiune administrată de compania feroviară maghiară MÁV, a dus la închiderea temporară a traficului feroviar pe relația Budapesta–Curtici. Conform CFR Călători, trenurile IR 473 și IR 347 vor înregistra întârzieri semnificative, durata acestora nefiind cunoscută în acest moment.

    Pe teritoriul României, operatorul feroviar va asigura circulația cu vagoane din rezerva proprie, în funcție de situația operativă.

    Lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria: modificări de orar pe 3–4 octombrie

    Separat de incidentul de luni, CFR Călători anunță că, în 3 și 4 octombrie 2026, trenurile internaționale vor circula cu modificări de orar pe teritoriul Ungariei, ca urmare a unor lucrări pe secțiunea Budapest-Kelenföld – Ferencváros.

    Sunt afectate trenurile:

    •   IR 346 / IR 347 „Dacia” – București Nord – Viena și retur;

    •   IR 146/687 și IR 143/686 „Transilvania” – Baia Mare – Viena și retur.

    CFR recomandă pasagerilor să verifice programul actualizat al trenurilor înainte de călătorie, pentru a evita eventualele inconveniente, pe mavcsoport.hu, cfrcalatori.ro și bileteinternationale.cfrcalatori.ro.

    De asemenea, informații privind circulația trenurilor pot fi obținute și telefonic la numărul de telefon 021/9521 (pentru trafic intern) și 021.314.5528 (pentru trafic internațional – Gara de Nord București).

    Citește și:

    Două trenuri InterRegio, anulate timp de o lună pe ruta București – Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.