Calvin Ali Tolmbaye, convocat la naţionala Republicii Centrafricane! Va juca în amicalul cu Maroc





Jucătorul echipei CS Mioveni, arădeanul Ali Calvin Tolmbaye, a fost convocat la echipa naţională a Republicii Centrafricane după evoluţiile bune avute în Liga 2 din România. Fundaşul va trebui să răspundă selecţiei pentru meciul amical jucat de ţara sa, pe 9 octombrie, în Maroc.
Calvin va pleca din România pe 5 octombrie, după meciul din campionat disputat la Slatina, în etapa a 6-a, cu FC Olt. Fotbalistul are dublă naţionalitate, română şi centrafricană, şi nu se află la prima selecţie în echipa ţării sale. Calvin va lipsi din cauza acestei convocări de la meciul jucat de echipa argeşeană, în campionat, cu Caransebeş, scrie liga2.ro.
„După meciul cu FC Olt voi pleca. Sunt la a șaptea selecţie. Am jucat până acum 7 partide, 4 oficiale – două în Preliminariile Campionatului Mondial şi două în preliminariile Cupei Africii, şi 3 amicale. Am jucat fundaş central şi fundaş dreapta. Acum avem un meci amical, în Maroc, la Marrakech. Voi fi plecat de duminică, după meciul cu Oltul, până vineri. În iunie am jucat cu Guinea Bissau şi am pierdut barajul de calificare la Cupa Africii, dar după un meci foarte bun. Majoritatea jucătorilor din echipa noastră naţională joacă în Europa. Este şi Manase care a fost la Petrolul, fratele lui care e la Vallenciennes, portarul este de la Auxerre. Majoritatea sunt în Franţa” a declarat Ali Calvin pentru csmioveni.ro.
În vară, Calvin s-a pregătit o perioadă cu UTA, după ce a evoluat timp de doi ani la Elore Bekescsaba alături de Botiș și Norbert Varga. În cele din urmă, el a semnat cu gruparea din liga secundă, CS Mioveni, unde este antrenat de Claudiu Niculescu.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este