sâmbãtã, 12 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Șofer băut, fugit de la locul accidentului în Șiria. Un alt tânăr, prins de două ori la volan în aceeași noapte

    de Special Arad | 12 septembrie 2026, 5:18 PM | Știri Arad | Recomandările editorilor

    0

    Doi șoferi au fost reținuți pentru 24 de ore, după două incidente rutiere petrecute în Șiria și în municipiul Arad. În ambele cazuri, aparatele de testare au indicat valori ridicate ale alcoolului în aerul expirat.

    Primul incident a avut loc în 11 septembrie, în localitatea Șiria. Potrivit polițiștilor, un autoturism a intrat în coliziune cu un altul, iar șoferul unuia dintre vehicule a părăsit locul accidentului.

    În urma impactului, o persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    Polițiștii au reușit să îl identifice și să îl găsească pe conducătorul auto care ar fi plecat de la locul accidentului. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Șiria.

    Testarea acestuia cu aparatul din dotarea polițiștilor a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore.

    Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 11 spre 12 septembrie, în municipiul Arad. În jurul orei 2:00, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Podului, un autoturism condus de un arădean de 25 de ani.

    În urma testării, aparatul a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

    Cu toate acestea, aproximativ trei ore mai târziu, în jurul orei 5:00, același tânăr a fost depistat din nou la volan, de această dată pe strada Mărășești.

    La a doua testare, aparatul a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Rutier, iar tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

    În ambele cazuri, cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de parchet competente.

    Citește și: Emil Hurezeanu explică de ce AUR nu poate replica succesul AfD din Germania: „Îi lipsește migrația ca obsesie națională”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.