Dennis Man, aproape de un transfer la Lazio! Și-a dat acordul pentru transferul în Serie A
Dennis Man este la un pas de revenirea în Serie A. Arădeanul ar fi ajuns la un acord de principiu cu Lazio, iar transferul său de la PSV Eindhoven în capitala Italiei a intrat într-o fază decisivă. Pentru ca mutarea să se concretizeze, mai rămâne însă un singur obstacol important: înțelegerea dintre cele două cluburi, scrie digisport.ro.
Dennis Man a avut un sezon apreciat în tricoul lui PSV, formație alături de care a cucerit titlul în Olanda. Evoluțiile sale au atras atenția mai multor cluburi în această vară, iar Lazio pare să fi făcut în cele din urmă pasul decisiv pentru a-l convinge pe fotbalistul român.
Giuseppe Riso, omul-cheie în negocieri
Transferul este intermediat de Giuseppe „Beppe” Riso, unul dintre cei mai cunoscuți impresari din fotbalul italian. Agentul îl reprezintă pe Dennis Man după ce internaționalul român a renunțat, în vara anului 2025, la colaborarea cu frații Becali și a semnat cu Gr Sports, o firmă de impresariat din Italia.
Riso are în portofoliu nume importante din fotbalul european, printre care Sandro Tonali, Honest Ahamor și Davide Frattesi.
Presa din Italia susține că agentul a avut o întâlnire cu oficialii lui Lazio, iar discuțiile au avut un rezultat favorabil pentru gruparea romană.
„Potrivit jurnalistului și expertului în transferuri Nicolo Schira, a avut loc o întâlnire extrem de productivă între conducerea clubului roman și agentul jucătorului, Beppe Riso. În timpul ședinței, părțile au ajuns la o înțelegere completă și au deschis calea pentru negocieri oficiale cu PSV”, au scris italienii.
Conform informațiilor apărute în presa italiană, Lazio intenționează să-l aducă pe Dennis Man sub formă de împrumut pentru un sezon. La finalul stagiunii 2026/2027, clubul din Roma ar urma să achite 9 milioane de euro, la care s-ar putea adăuga și bonusuri.
PSV a urmărit inițial să-l vândă definitiv pe internaționalul român, însă campioana Olandei este acum dispusă să analizeze și varianta unui împrumut.
Rămâne de văzut dacă formația din Eindhoven va accepta formula propusă de Lazio, care ar presupune împrumutul lui Man pentru un sezon și transferul său definitiv pentru 9 milioane de euro plus bonusuri.
Pentru Dennis Man, o eventuală mutare la Lazio ar însemna revenirea în Serie A. Fotbalistul român a evoluat în Italia pentru Parma din ianuarie 2021 până în august 2025, înainte de transferul la PSV.
La 28 de ani, Man este cotat de Transfermarkt la 15 milioane de euro.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)