sâmbãtã, 29 august, 2026

Special Arad Logo

    Percheziții în cazul unor furturi din infrastructura feroviară: zeci de mii de euro, bani în lei și sute de grame de aur, ridicate de polițiști

    de Special Arad | 29 august 2026, 12:45 PM | Topic special | Știri Arad

    0

    Operațiunea polițiștilor în cazul unor furturi de materiale din infrastructura feroviară a dus la descoperirea unor importante sume de bani, aur și cabluri provenite de pe calea ferată. Trei bărbați au fost reținuți, iar alte șapte persoane au fost conduse la audieri.

    Polițiștii au efectuat, la data de 27 august 2026, mai multe percheziții domiciliare într-o cauză penală care vizează furturi de materiale din infrastructura feroviară, dar și infracțiuni în domeniul deșeurilor.

    În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat pentru continuarea cercetărilor 69.200 de euro și 207.500 de lei, precum și aproximativ 350 de grame de aur de 14 și 18 karate.

    Printre bunurile descoperite și ridicate de polițiști se numără și cabluri provenite din infrastructura feroviară, dar și avize de însoțire a mărfii despre care există suspiciunea că ar fi fost falsificate. De asemenea, au fost ridicate mai multe unelte despre care anchetatorii urmează să stabilească dacă au legătură cu faptele cercetate.

    În urma acțiunii, 10 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, pentru audieri și continuarea procedurilor judiciare.

    Dintre acestea, trei bărbați, în vârstă de 51, 57 și 59 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca procurorul să dispună măsurile legale în continuare.

    Cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.