vineri, 28 august, 2026

Special Arad Logo

    Senatorul USR Răzvan Anghel: PSD a îngropat reformele din PNRR și acum mimează grija pentru banii europeni (P)

    de Special Arad | 28 august 2026, 12:03 PM | Comunicate contra cost

    0

    Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum de social-democrați au fost gestionate ani întregi chiar de miniștrii PSD.

    PSD a amânat Legea salarizării ani la rând

    Legea salarizării este unul dintre cele mai clare exemple. Reforma a fost inclusă în PNRR încă din 2021, iar termenul prevăzut inițial pentru intrarea în vigoare era trimestrul al doilea din 2023. Din noiembrie 2021 și până în aprilie 2026, Ministerul Muncii a fost condus fără întrerupere de miniștri PSD: Marius Budăi, Simona Bucura-Oprescu și Florin Manole.

    În 2023, în timpul grevei profesorilor, ministrul Marius Budăi anunța că proiectul urma să fie finalizat până la 15 iulie și trimis Parlamentului la 1 septembrie. Termenele au trecut, iar legea nu a fost adoptată. În 2024, Marcel Ciolacu declara chiar că „doar un om politic inconștient” ar adopta Legea salarizării într-un an electoral.

    ,,Acum Sorin Grindeanu cere public adoptarea unei legi care „să repare inechitățile” și invocă riscul pierderii banilor europeni deși responsabilitatea reformei a fost exclusiv la miniștrii PSD”, spune senatorul Anghel

    Legea integrității, compromisă de amendamentele PSD

    O situație similară se regăsește în cazul noii legislații privind integritatea. Din decembrie 2024 până în aprilie 2026, Ministerul Justiției a fost condus de Radu Marinescu, ministru PSD. În această perioadă, reforma nu a fost finalizată, iar Parlamentul a ajuns să dezbată legea aproape de limita calendarului PNRR.

    În locul unei dezbateri făcute din timp asupra legislației ANI, PSD și AUR au introdus amendamente contestate pentru neconstituționalitate. Unul dintre acestea introduce efecte asupra unor situații juridice stabilite înainte de intrarea în vigoare a noii legi și îl vizează direct pe președintele USR, Dominic Fritz.

    „PSD nu s-a trezit în august 2026 cu o urgență. A contribuit la fabricarea ei. Și a folosit timpul pe care ei l-au pierdut ca argument pentru a trece repede o lege în care și-au strecurat răfuielile politice”, spune Răzvan Anghel.

    Senatorul USR arată că o adoptare la timp ar fi permis dezbaterea reală a unor teme importante precum transparența averilor demnitarilor, întărirea legislației ANI și stabilirea unor sancțiuni clare și constituționale, fără presiunea ultimelor săptămâni de implementare a PNRR.

    De la 27 de spitale la 7 în PNRR

    Răzvan Anghel atrage atenția că bilanțul PSD privind PNRR nu se limitează la reformele întârziate. În sănătate, România pornea în 2021 cu un plan pentru 27 de spitale și cu peste 2,1 miliarde de euro din granturi europene.

    Lista a fost redusă ulterior la 19 spitale, iar 740 de milioane de euro au fost pierdute. În 2025, au mai rămas opt spitale și 277 de milioane de euro din granturi, iar după eliminarea proiectului de la Constanța, numărul proiectelor rămase a ajuns la șapte.

    „Bilanțul mandatelor Rafila–Rogobete: 20 de spitale dispărute din plan și 1,8 miliarde de euro pierdute. Și tocmai ei vin să ne explice cât de mult îi preocupă sănătatea românilor și angajații din sistemul sanitar”, afirmă senatorul USR.

    Răzvan Anghel consideră că actualul discurs al PSD privind riscul pierderii fondurilor europene trebuie raportat la propriul bilanț al partidului în guvernele din ultimii ani.

    „PSD are un talent extraordinar: stă ani întregi la butoane, lasă problema nerezolvată, apoi se mută câțiva metri mai încolo și începe să strige indignat că problema trebuie rezolvată”, conchide senatorul USR Răzvan Anghel.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.