joi, 20 august, 2026

Special Arad Logo

    Aradul, sub cupola de foc. 41 de grade Celsius resimțite în oraș

    de Ioana Costaș | 20 august 2026, 5:51 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Căldura se resimte din plin în vestul țării, unde temperaturile au atins valori extrem de ridicate. Joi, la ora 17:00, temperatura resimțită a ajuns la 41 de grade Celsius în municipiul Arad, aceeași valoare fiind înregistrată și la Chișineu-Criș, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

    Cea mai ridicată temperatură resimțită din zonă (43 de grade Celsius) a fost raportată la Sânnicolau Mare, în județul Timiș.

    Valul de căldură nu se încheie însă aici. Temperaturile ridicate vor persista și vineri, iar pentru județul Arad a fost emis cod portocaliu de caniculă.

    Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, în special în orele de vârf, când temperaturile resimțite pot depăși semnificativ valorile înregistrate în mod obișnuit în această perioadă.

    Autoritățile recomandă populației să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul de vârf al zilei, să se hidrateze corespunzător și să acorde o atenție sporită persoanelor vulnerabile, în special vârstnicilor și copiilor.

    Citește și: Aradul, sub cod portocaliu de caniculă până sâmbătă dimineața. Temperaturi de până la 40 de grade Celsius

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.