Incendiu lângă Serviciul de Ambulanță Arad. Jandarmii au intervenit înaintea pompierilor – VIDEO
Un incendiu izbucnit duminică, în apropierea Serviciului Județean de Ambulanță Arad, a fost lichidat rapid după intervenția jandarmilor arădeni. Aceștia au fost primii care au ajuns la locul incidentului și au acționat pentru ca flăcările să nu se extindă.
Alarma a fost dată în jurul orei 11:30, prin numărul unic de urgență 112, după ce a fost semnalat un incendiu în zona unui garaj aflat în apropierea gardului Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
Un echipaj al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a ajuns primul la fața locului. Pentru a limita propagarea focului, jandarmii au folosit un extinctor aflat în curtea Serviciului de Ambulanță și au intervenit până la sosirea pompierilor.
Incendiul a fost stins, iar incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Potrivit primelor verificări, focul ar fi pornit după ce s-au aprins mai multe cartoane aflate în zona garajului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)