Recunosc spășit, am ales titlul cu referire la caniculă din rațiuni de atragere a atenției. În jurnalism, se știe de când îi lumea că un titlu bun face cât tot restul. Pe vremuri, la marile trusturi de presă, exista o categorie de jurnaliști care avea ca sarcină exclusivă găsirea titlului care să atragă atenția și să conducă cititorul la articolul care, altfel, era de două surcele.

Metoda s-a popularizat pe nesimțite pe site-urile de socializare, mai nou tot omul care mișună pe FB sau altele știe că textul contează mai puțin, important este ca titlul să îl lovească pe om în punctele sale cele mai slabe, în moalele capului, cum spune o vorbă din bătrâni. Și care sunt acestea, se știe: curiozitatea, dorința de afla ceva compromițător sau/și scandalos, ceva distractiv până la urmă. Ceva care să îl facă pe om să uite de grijile zilei de azi și de mâine.

Pornind de la toate astea și luând în considerare situația de fapt, vreau de la început să vă liniștesc: nu, în acest articol nu veți găsi nicio informație de care nu ați mai auzit și cu atât mai puțin vreo opinie, părere care să vă ajute să ieșiți din impas.

Mai mult decât atât: vă mărturisesc că, în ceea ce mă privește, suport bine canicula, sunt născut în colțul pustei maghiare, din fragedă copilărie m-am obișnuit cu lunile de vară în care căldura năpădește totul. Și, vă dați seama, pe vremea aia nu era nici aer condiționat, nici măcar ventilatoare. Dar era fântâna din curte. Și Crișul. Te stropeai pe trup direct din găleata așezată lângă vălău, iar spre seara trăgeai o fugă până la Criș.

(Crișul, foto: Peter Lorincz)

Era deja tot satul acolo. De la mic la mare. Nu li se vedea decât capul, ziceai că lubenițele, care erau cultivate chiar lângă rău, au luat-o la vale spre Ungaria. Bătrânii păstrau clopul pe cap, femeile mai în vârstă la fel cu baticul. Nici vorbă de costume de baie, slipuri sau sutiene. Bărbații în chiloți, femeile în combinezoane. Cu schimbatul nu era nicio problemă: tufele de lângă Criș funcționau ca niște cabine.

Și de care am dat după ce ne-am mutat la Arad. Asta este, am devenit orășean la 12 ani, era cazul să îmi schimb obiceiurile. Pe vremea aceea la Arad erau două lucruri de care știa o țară întreagă: UTA și ștrandul. UTA, normal, tot timpul, iar ștrandul devenea centrul atenției cam din mai, atunci când începea „sezonul”. Ce caniculă, ce căldură mare? În lunile de vară arădeanul se muta la ștrand. De acolo mergea la lucru și acolo venea când își termina treburile.

Unii aveau căsuță, alții se mulțumeau cu cabinele. În zilele caniculare, nu este o exagerare, jumătate din oraș se afla la ștrand. Bulevardul era pustiu până spre seara târziu. Bine, este drept, pe vremea aceea încă se făcea baie și în Mureș. În fața ștrandului, lângă apă, era plaja, o bandă de nisip destul de mare, unde cei care aveau șezlonguri se puteau simți ca la mare. Dar era bine și cu o pătură sau prosop așa mai mare întinse chiar și umede direct pe nisip.

Ei, după toate acestea, îmi veți spune, la fel ca prietenul meu, că în ultima vreme mă cam apucă nostalgia. După vremurile trecute pe care, ca tot omul bătrân, le văd mai frumoase ca cele pe care le trăiesc acum la vârstă înaintată. Nu am reușit să-l conving – cum nici pe Dumneavoastră, probabil – că greșește: nu este vorba de nostalgie, ci de ironie. O ironie binevoitoare care pornește tot din vârsta înaintată: ne place, nu ne place, până la urmă cu toții vom ajunge acolo unde diferențele dispar. De toate felurile. Și nu mai contează.

Așa că, toate acestea zise, eu vă spun sincer: nu ai cum să te ferești de caniculă. Uite și acum, prefectul ne cere să reducem consumul de electricitate. Mă rog, nu a insistat, că e tânăr, dar e bine să reduci orice consum. Pe cel nervos în mod deosebit, indiferent dacă este sau nu este caniculă.

Cam asta este problema cea mare: societatea de consum în care trăim de o vreme încoace. În care consumul este identificat cu fericirea. Și, eventual, cu libertatea. Acum amicul, după ce citește ce urmează, s-ar putea să zâmbească cu subînțeles: fericirea însă nu este niciodată în prezent, se simte bine în trecut sau în viitor. Eternul prezent este al consumului. În loc să fie al libertății. Indiferent de țară, de individ sau de grup.

În consecință și ca să răspund totuși întrebării din titlu: nu consumați. În caniculă cu atât mai puțin. Desigur, asta nu înseamnă să nu vă procurați de ce aveți nevoie. Mâncare, apă – apa este decisivă în caniculă – și alte cele de care aveți strictă nevoie. Problema cea mare, atât a individului, cât și a societăților din totdeauna, este stabilirea corectă a nevoilor.

Deci, vedeți, poate nu aveți nevoie nici de aia…

Citește și: De joi, Aradul intră sub cod galben de furtuni. Până atunci, canicula persistă · Special Arad