Compania HiSky confirmă mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad
La o săptămână de când informam despre discuțiile purtate între conducerile de la Aeroportul Timișoara și Aeroportul Arad, prin care se stabilea mutarea temporară a tuturor zborurilor la aeroportul arădean, iată că vine și prima confirmare oficială a unui operator de zbor. HiSky, din Republica Moldova, a făcut anunțul pe pagina de Facebook.
Aeroportul Timișoara va fi închis complet pe parcursul lunii noiembrie, întrucât sunt necesare reparații la pistă. Pe acest motiv, cele două conduceri au stabilit ca zborurile să fie preluate, în perioada respectivă, la Aeroportul Arad, pentru a nu afecta călătorii. Ovidiu Moșneag, directorul Aeroportului Arad, declara pe atunci pentru Special Arad că sunt vizate cinci linii comerciale (Wizz Air, Animawings, Hi Sky, Tarom, Lufthansa) și doi operatori de cargo. Pe de altă parte, Turkish Airlines a rămas momentan neinclus în această schimbare a rutei pe Arad.
Prima dintre companiile amintite care au făcut o declarație oficială pe temă, prin care confirmă mutarea zborurilor la Arad, este compania HiSky:
„Stimați pasageri,
Vă informăm că, în perioada 2–22 noiembrie, activitatea Aeroportului Internațional Timișoara va fi suspendată temporar ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate la aeroport.
În această perioadă, toate zborurile HiSky din și către Timișoara vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Arad. Vă recomandăm să verificați detaliile zborului înainte de plecare și vă mulțumim pentru înțelegere.
Echipa HiSky”, se arată în mesajul postat de companie, miercuri, 29 iulie 2026.
Citește și: Aeroportul Arad va prelua temporar toate zborurile de la Aeroportul Internațional Timișoara · Special Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)