Apropoul mi-a fost oferit de anunțul de la Tușnad al proprietarului – personaj binecunoscut al vieții maghiare din Arad și nu numai – privind încetarea, de anul care vine, a tipăririi publicației Nyugati Jelen.

Nu e ceva ieșit din comun, auzim zilnic de publicații care se mută definitiv pe online, renunțând la forma tipărită, scrisă, cum se spunea în vremurile de mult trecute. Fără să mai vorbim de mulțimea de titluri care apar direct pe online, fără să aibă sau să dorească o formă tipărită. Explicația este simplă și la îndemână: apariția digitalului, a online-ului, cum se spune la modul simplu și banal, a schimbat fundamental situația presei pe hârtie, acea presă care, în ultimele două secole, cam până pe la începutul mileniului trei, avea ca scop informarea și orientarea publicului despre ce se mai întâmplă în lume și în țară.

În ceea ce mă privește, m-am apucat de jurnalism încă de pe atunci, lucrând în presă cam un deceniu înaintea apariției online-ului. Am, așadar, experiența și capacitatea de a compara cele două, de a stabili diferențele, atât în bine, cât și în rău. Online-ul are avantajul enorm al actualității imediate, evenimentele fiind prezentate aproape direct, dar, oricum, la câteva momente după ce se întâmplă. Și nu la o zi după ce s-au întâmplat, așa cum se „întâmpla” în presa tipărită. E vorba aici, normal, de știri, nu de opinii și comentarii. Acele „materiale” de presă care vin după evenimente, încercând să creeze un cadru de înțelegere pentru ele.

Am insistat pe această diferențiere elementară pentru orice jurnalist de profesie tocmai pentru că aici, la diferențierea dintre informație și opinie, apare problema cea mare a noii prese online. Și care, la modul cel mai simplu, apare prin confuzia care se creează între site-urile sociale și presa profesionistă. În ultimii 20-30 de ani s-a format, peste tot în lume, o generație care nu are experiența presei scrise și tipărite. Pentru această generație, în creștere continuă, presa este pe ecran, nu pe hârtie.

Fenomenul este, cum am spus, general și peste tot. Ajunge să vă spun că, în Marea Britanie, țara unde s-a născut presa, la ora actuală există mai puțin de douăzeci de publicații tipărite de presă. În Germania, țara unde s-a publicat primul ziar adevărat, adică publicație cotidiană – Einkommende Zeitungen, în Leipzig, 1650 –, mai sunt câteva sute, dar în continuă și ireversibilă scădere. Și, ca să ne lămurim definitiv, piața presei scrise este dominată acum de țările asiatice, în frunte cu Japonia și China, țări unde tradiția și numărul populației frânează dispariția presei scrise. Ajunge doar să reținem că ziarul pe hârtie cel mai citit din lume este acum Yomiuri Shimbun din Japonia, cu peste 9 milioane de exemplare, în timp ce The New York Times se află abia pe locul 17, cu puțin peste 2 milioane de exemplare. Despre tirajul presei tipărite din România nu prea are rost să vorbim: e de zeci de mii de exemplare, ajunge la sute de mii – fără să ajungă la un milion – doar în cazul unor publicații de scandal, cum se mai spune pe aici.

Dar care este problema, ați putea întreba, cei care, școliți pe hârtie, ați ajuns până aici. Ce se pierde prin dispariția presei scrise și tipărite?

Răspunsul este simplu, chiar dacă problema este mai complicată: se pierde scrisul.

În lumea online nu se mai scrie. Se comentează și se postează. Scrisul, adică producerea unui text, nu mai există. Nu mai există ideea de autor – în perioada scrisului pe hârtie mulți literați lucrau în presă, ca să câștige un ban și ei –, nu mai există nimic care ar presupune că producerea unui text valoros este o meserie care se învață și se perfecționează continuu prin exercițiu. Ideea este că pe online oricine poate produce un text, chiar dacă presărat cu greșeli gramaticale. Important este că are ceva de spus și o și spune.

În acest mediu virtual, totul devine posibil, realitatea faptică și adevărul trec pe planul doi, ceea ce contează e ca postarea să fie dată naibii și haioasă. Presa profesionistă nu mai are ce căuta aici, fiind înlocuită total cu presa de scandal care proliferează neîngrădită pe site-urile de socializare. Scandalul și reclama, astea contează, astea sunt gustate, informația și analiza fiind considerate aiureli susținute de niște indivizi care au pierdut trenul istoriei și acum se dau deștepți.

Desigur, nici presa scrisă și tipărită nu era fără greșeală. Dimpotrivă: de multe ori, iar pe aici, pe la noi, mai mereu, era un instrument de propagandă. Numai că era concretă, pe hârtie tipărită, nu-ți apărea pe telefon sau pe orice ecran pe care îl deschideai. Și aveai timpul să decizi: e în regulă sau minte. Și puteai renunța să o cumperi sau să te abonezi.

Acum, după moartea înceată, dar sigură, a presei scrise, nu mai ai variante: deschizi telefonul și asta îți mănâncă tot timpul… Și mintea…