Aeroportul Arad va prelua temporar toate zborurile de la Aeroportul Internațional Timișoara
O situație tensionată s-a produs în aceste zile la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, odată cu vestea că pista va fi închisă în perioada 2–22 noiembrie pentru lucrări urgente, deoarece aceasta este într-o stare avansată de degradare. Soluția de compromis: zborurile vor fi relocate pe Aeroportul Arad, autoritățile încercând să limiteze impactul asupra călătoriilor.
De menționat că în spațiul public au apărut critici pe temă, considerându-se că închiderea aeroportului din Timișoara ar fi putut fi evitată prin intervenții făcute la timp, întrucât ar fi existat avertizări anterioare privind necesitatea lucrărilor. De asemenea, se discuta pe social media și de o posibilă preluare parțială a zborurilor pe Aeroportul Sibiu, informație care nu a fost însă confirmată.
În această dimineață, conducerea Aeroportului Arad a luat parte la o ședință comună cu cea a Aeroportului „Traian Vuia” din Timișoara, unde s-au stabilit detaliile preluărilor.
Contactat de Special Arad, directorul Aeroportului Arad a declarat că este vorba de preluarea tututor companiilor care operează la „Traian Vuia”, mai puțin Turkish Airlines. Astfel, în noiembrie ar urma să opereze la Arad Wizz Air, Animawings, Hi Sky, Tarom, Lufthansa și încă doi operatori cargo.
„Deocamdată suntem în faza incipientă în care trebuie să punem totul pe hârtie, planificarea zborurilor, logistica, personalul, pentru că după cum se știe noi suntem un aeroport mai mic și zborurile care vor să le mute reprezintă o mare provocare. Momentan, strict despre Arad s-a discutat. Problema e adâncă, pornind de la furnizorul de combustibil care la noi e o firmă mai mică, după profilul nostru. Căutăm soluții, suntem cu toții la masă pentru a deservi cât mai bine, în primul rând în condiții de siguranță, pasagerii care vor tranzita aeroportul din Arad”, a declarat Ovidiu Moșneag pentru Special Arad.
Directorul Aeroportului Arad a menționat că activitatea de la aeroportul arădean este preponderentă în sezonul estival, astfel că preluările sunt posibile. În perioada de extrasezon, la Arad există de regulă doar zborurile de tip „general aviation”, cele de dimensiuni mici de tip business, aerotaxi, proprietari independenți, dar acum prioritate vor avea operatorii mari.
Moșneag ne-a declarat că pista Aeroportului Arad este în stare bună, conformă, singura problema o reprezintă standurile pentru avioanele care rămân peste noapte: „Fiind vorba de 2 avioane de la Wizz, 2 de la Animawings, 1 de la Tarom și 1 de la Lufthansa care rămân peste noapte, aici e problematic, întrucât Aeroportul Arad e limitat la locurile de parcare la platformă”, a spus directorul.
Și personalul aeroportului arădean este insuficient și va trebui să fie oferit personal suplimentar de Aeroportul Timișoara:
„Noi nu avem personal suficient, dacă deservim pe 8 ore agenții de deservire la sol, diferența până la 24 ore trebuie să vină ei cu susținerea”, a spus Ovidiu Moșneag.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)