marþi, 21 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Titularizare 2026, în județul Arad: 796 de candidați din 931 au finalizat proba scrisă

    de Special Arad | 21 iulie 2026, 7:25 PM | Educaţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 s-a desfășurat marți în trei centre de examen din județul Arad. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Arad, 931 de candidați au fost înscriși inițial la concurs.

    Dintre aceștia, 84 au absentat, astfel că 847 de candidați au fost prezenți la examen. Pe parcursul probei, 51 de candidați s-au retras, iar 796 au finalizat examenul.

    Cele trei centre de examen organizate în județul Arad au fost Liceul Național de Informatică Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad și Colegiul „Csiky Gergely” Arad.

    În cadrul concursului sunt testate cunoştinţele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

    Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate, pe 28 iulie, la sediile Inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile Inspectoratelor şcolare sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar pe 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, şi pe 29 iulie, până la ora 12:00.

    Rezultatele finale se afişează la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene şi online în data de 4 august, potrivit HotNews.

    Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în şedinţe publice organizate de Inspectoratele şcolare în zilele de 5 şi 6 august.

    Citește și:

    Doi profesori din Arad au obținut media 10 la Definitivat 2026

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.