Directorul CENAFER și-a făcut „laborator de ciocolată” chiar în sediu, într-o clădire a Ministerului Transporturilor! A fost dată afară în 2021 dar a revenit pe funcție
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, susține că în sediul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), aflat în zona Gării de Nord din București, ar fi funcționat de mai mulți ani un atelier neautorizat de producție a ciocolatei, dar și un apartament amenajat într-un imobil al statului. Acuzațiile o vizează pe Anna Maria Dudaș, director al instituției și lider al UDMR Giurgiu, scrie Digi24.
În urma unui control efectuat împreună cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Miruță afirmă că a descoperit spații utilizate în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate.
„Directoare de instituţie care îşi făcuse un atelier de ciocolată, plus un apartament în toată regula, tot pentru dumneaei, într-o clădire din Gara de Nord a Ministerului Transporturilor. Nu de ieri, de azi, ci de ani de zile. Asta nu înseamnă administraţie publică în interesul cetăţeanului şi nici ceva ce eu admit”, a scris Radu Miruță pe Facebook.
Potrivit ministrului, în încăperile verificate au fost descoperite forme pentru turnarea ciocolatei, nucă de cocos și alte ingrediente depozitate în cantități care, în opinia sa, indicau desfășurarea unei activități de producție.
Anna Maria Dudaș a negat că în clădire s-ar fabrica ciocolată. Radu Miruță a susținut însă că produsele respective erau promovate și comercializate prin intermediul paginii de Facebook a directoarei, unde era afișat inclusiv numărul acesteia de telefon. Ministrul a calificat spațiul drept un „laborator clandestin de ciocolată” amenajat într-un imobil aparținând statului.
Controlul a vizat și etajul clădirii, unde există camere de serviciu rezervate instructorilor CENAFER veniți din alte zone ale țării. În timpul verificărilor, Anna Maria Dudaș a recunoscut că unul dintre spații fusese transformat într-un apartament.
Întrebată despre această situație, directoarea a afirmat că a preluat amenajarea odată cu funcția, susținând că a „moștenit” atât apartamentul, cât și structura de personal a instituției.
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a intervenit public în acest caz, afirmând că a revocat-o din funcție pe Anna Maria Dudaș în 2021, însă aceasta a revenit la conducerea instituției după schimbarea conducerii ministerului.
„Pe doamna am dat-o afară rapid în 2021. La o lună după ce n-am mai fost la minister, a fost pusă la loc. Între timp şi-a făcut un laborator clandestin de ciocolată în clădirea statului”, a scris Cătălin Drulă.
Anna Maria Dudaș a ocupat funcția de director general al CENAFER între 1 septembrie 2020 și 18 martie 2021, revenind la conducerea instituției la 15 octombrie 2021.
CENAFER este o instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, responsabilă cu formarea, calificarea și certificarea personalului din domeniul feroviar, precum și cu participarea în comisiile de autorizare a angajaților care au atribuții privind siguranța circulației pe calea ferată. În plan politic, Anna Maria Dudaș este și președinta organizației UDMR Giurgiu.
Citește și:
Și-a abandonat Mercedesul pe DN 7 și a dat tot traficul peste cap!
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)