joi, 16 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Grevă de avertisment, luni, în toate spitalele din Arad. Peste 700 de angajați din sistem au semnat pentru grevă

    de Adriana Barbu | 16 iulie 2026, 3:55 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Sistemul sanitar din județul Arad se alătură protestelor naționale declanșate de Federația SANITAS. Potrivit liderului SANITAS Arad, Otinel Șandu, până joi după-amiază au fost strânse peste 700 de semnături la nivelul Aradului pentru declanșarea grevei, ceea ce înseamnă că în toate spitalele publice din județ va fi organizată, luni, greva de avertisment.

    Citește și: SANITAS declanșează proteste naționale: grevă de avertisment pe 20 iulie și grevă generală din 28 iulie

    Protestul va avea loc în intervalul 09.00 – 11.00, iar activitatea va fi întreruptă acolo unde legea permite. Vor fi asigurate în continuare urgențele şi activitatea în blocurile operatorii, la dializă şi, cel mai probabil, activitatea din secțiile de pediatrie.

    „Vom declanșa greva în fiecare unitate spitalicească din Arad, cu întreruperea activității acolo unde se poate, între orele 9 și 11”, a declarat pentru Special Arad liderul SANITAS Arad, Otinel Șandu.

    Greva va fi organizată în toate unitățile sanitare publice din județ: spitalele din Arad, Ineu, Sebiș, Mocrea, Lipova, Dezna şi Căpâlnaș.

    sanitas greva

    Aradul trece de la verde la roșu pe harta SANITAS

    În urmă cu doar o zi, pe harta publicată de Federația SANITAS, județul Arad figura cu verde, alături de județele în care erau constituite doar comitete locale de grevă. Culoarea portocalie era atribuită judeţelor unde se strânseseră aproximativ 30% din semnăturile necesare.

    Potrivit lui Otinel Șandu, situația s-a schimbat rapid, iar vineri Aradul va apărea deja pe roșu, în categoria județelor în care au fost strânse semnăturile necesare pentru declanșarea grevei, respectiv peste jumătate dintre angajații vizați.

    La nivel național, Federația SANITAS anunță că au fost adunate deja zeci de mii de semnături, iar peste 500 de spitale și multe instituții de asistență socială vor participa la protestele de luni.

    Nemulțumiri față de Guvern

    Liderul SANITAS Arad spune că revendicările sunt aceleași ca la nivel național și vizează deciziile Guvernului. Sindicaliștii acuză că, în ultimii ani, personalul din sănătate și asistență socială a pierdut treptat drepturi salariale și beneficii, iar proiectul noii Legi a salarizării, pe care Guvernul intenționează să îl promoveze în Parlament săptămâna viitoare, în cadrul reformelor asumate prin PNRR, ar aduce noi diminuări ale veniturilor.

    O altă nemulțumire majoră este lipsa dialogului social.

    Reprezentanții SANITAS susțin că proiectul noii legi a salarizării a fost elaborat fără consultarea reală a sindicatelor, deși actul normativ va afecta peste un milion de angajați din sectorul bugetar.

    Ce reclamă SANITAS

    Federația SANITAS solicită, între altele reluarea negocierilor privind noua lege a salarizării și menținerea sporului de tură la 15%; păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală; anularea reducerii sporurilor pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare; acordarea fără discriminare a indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță; deblocarea posturilor din sistemul sanitar.

    Sindicaliștii susțin că proiectul noii legi ar putea reduce veniturile unei părți importante a personalului medical. Potrivit simulărilor prezentate de federație, în anumite specialități și secții, diminuările ar putea ajunge la câteva mii de lei lunar, în funcție de categoria profesională și de sporurile acordate în prezent.

    Urgențele nu vor fi afectate

    Conducerea SANITAS subliniază că protestul nu este îndreptat împotriva pacienților și că vor fi respectate prevederile legale privind asigurarea continuității serviciilor medicale. Astfel, în timpul grevei de avertisment vor fi asigurate toate urgențele și cel puțin o treime din activitatea normală a spitalelor, însă consultațiile, internările și intervențiile programate care nu reprezintă urgențe pot fi amânate.

    Dacă revendicările nu vor fi soluționate, Federația SANITAS a anunțat că începând cu 28 iulie va declanșa greva generală în sistemul sanitar și de asistență socială, aceasta fiind prima mișcare sindicală de asemenea amploare din sănătate din ultimii aproape 20 de ani.

    Citește și:

    Peste 120 de organizații din țară și din străinătate cer Primăriei Oradea să permită desfășurarea Marșului Pride. „Protejarea libertății de întrunire înseamnă protejarea democrației”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.