Caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 36 grade Celsius în Arad, Timiș, Bihor și Satu Mare
Vestul țării va fi afectat de un val de căldură, Administrația Națională de Meteorologie emițând un cod galben de caniculă valabil de joi, 16 iulie, ora 12:00, până vineri, 17 iulie, ora 10:00.
Sub atenționarea meteo se află județele Arad, Timiș, Bihor și Satu Mare, unde sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 34 și 36 de grade Celsius.
Meteorologii avertizează că în aceste zone se vor înregistra caniculă și un disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe timpul nopții, temperaturile minime vor coborî, în general, doar până la 20–22 de grade Celsius, ceea ce va determina apariția unei nopți tropicale.
„Joi, 16 iulie, în județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.
Citește și: 🚧 Lucrări de reparații la carosabil pe autostrada A1 până la sfârșitul lunii iulie
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)