sâmbãtã, 11 iulie, 2026

Special Arad Logo

    🚧 Lucrările de consolidare pe DN 7 avansează între Ilteu și Zam: primii kilometri au fost deja reabilitați

    de Special Arad | 11 iulie 2026, 11:15 AM | Știri Arad | Trafic Arad

    0

    DRDP informează că avansează lucrările de consolidare pe DN 7, între Ilteu și Zam: după așternerea stratului de legătură pe primii 2,5 kilometri, săptămâna viitoare urmează aplicarea stratului de uzură, în funcție de vreme. Intervențiile vor continua pe tronsonul următor, astfel încât porțiunea modernizată să ajungă la 5,6 kilometri, iar șoferii sunt rugați să circule cu prudență și să respecte semnalizarea temporară din zonă.

    „Pe DN 7, în zona Ilteu – Zam (limita județelor Arad și Hunedoara), a fost așternut stratul de legătură în urma reciclării in situ, iar săptămâna viitoare, în funcție de condițiile meteo, va fi aplicat stratul de uzură.

    🔜 Aceasta reprezintă prima etapă a intervenției de consolidare a drumului, desfășurată până în prezent pe aproximativ 2,5 km. Echipele Secției Producție Lucrări Drum din cadrul DRDP Timișoara vor continua intervenția pe tronsonul următor, astfel încât lungimea totală a porțiunii consolidate să ajungă la 5,6 km.

    ⚠️ Conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea temporară din zonele de intervenție, să reducă viteza și să manifeste prudență sporită pentru siguranța tuturor participanților la trafic”, transmite DRDP Timișoara pe pagina oficială de Facebook.

    Citește și: 2026 accelerează infrastructura: se vor inaugura 250 km de autostradă și drum expres · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.