Un cunoscut campion de șah, dizident rus, a făcut diferența, susținând că în orice stat există mafie, însă doar în Rusia statul este mafia însăși. În Rusia și în țările influențate de această țară de-a lungul secolelor, îl completăm noi și aici pe Gari Kasparov.

În ceea ce ne privește, ca de altfel în majoritatea țărilor est-europene, influența este concretă și la vedere. Ajunge să ne gândim la istoria ultimelor două secole. Ultima dată, în 1944, am fost ocupați militar de armata sovietică, iar influența rusă a rămas neatinsă, aproape jumătate de secol, până la căderea lui Ceaușescu.

Iar dacă unul dintre cei mai mari campioni de șah pe care i-a avut Rusia – și a avut destui – consideră că Rusia ca stat este de fapt o mafie, nu prea mai este loc de comentarii. Chiar și acum, în era comentariilor de dragul comentariilor care curg neîncetat pe site-urile de socializare omniprezente.

Toate acestea devin semnificative în contextul situației actuale din țară. Văzând și modul în care cei prinși de criza care nu se mai termină reacționează, respectiv comentează.

Să pornim de la Bolojan, în fond cu el a început totul. Omul, indiferent cum îl privim, cât de mult îl apreciem sau, dimpotrivă, îl detestăm, este primul politician român post-decembrist care a înțeles că e momentul să ieșim din acest cerc vicios. Nu este un idealist, un visător, știe bine că s-a apucat de o treabă deosebit de grea.

În România modernă, aflată tocmai la întretăierea celor două civilizații europene – cea vestică, dominată de Franța, Germania și într-o oarecare măsură Marea Britanie și cea estică, aflată sub influența copleșitoare a Rusiei – statul ca mafie este o prezență fără dubii și după aproape patruzeci de ani de ieșire din comunismul de tip sovietic, respectiv după aproape două decenii de prezență în Uniunea Europeană.

Iar dacă cineva, mai interesat, se întreabă după toate astea: dar care-i buba, ce a mai rămas din vechile deprinderi, iată câteva observații în loc de o analiză detaliată. De altfel, pentru cei interesați, astfel de analize există. E drept, nu pe Facebook sau Tik Tok, ci în cărți sau reviste de specialitate mai puțin citite în era digitală.

De deprinderi și obișnuințe se scapă greu. E o lege veche a psihologiei și a psihologiei sociale. Dacă ai fost crescut și educat într-o societate unde nu se recomanda să spui adevărul în public, e mai mult decât problematic să renunți la această convingere. Iar dacă ciubucul, respectiv pilele, cunoștințele și relațiile rămân în continuare în prim plan atunci când îți faci un plan de viață, schimbarea de care se vorbește pe toate drumurile este doar o năzuință și nu o realitate.

Vorbe, altfel spus, vorbe care, mai nou, umplu nu doar imaginarul subiectiv al fiecăruia dintre noi, ci și imaginarul obiectiv, colectiv, cel care de o vreme ni se prezintă online. Iar omul lipit de ecran nu mai are nicio disponibilitate pentru altceva. Pentru adevărul obiectiv cu atât mai puțin. Se ia după cei pe care îi simpatizează, după cei care repetă la nesfârșit convingerile sale născute din tradiția seculară.

Și atunci vine unul care zice că așa nu e bine, nu ajunge să dai doar din gură, trebuie făcut ceva, trebuie de fapt schimbat sistemul din temelii. Altfel spus statul-mafie trebuie desființat și aruncat la gunoiul istoriei, politicienii trebuie, în sfârșit, să devină servanți ai interesului public și nu ai celui particular sau de grup, așa cum s-au obișnuit din cele mai vechi timpuri pe aici.

Și nu numai că zice, chiar se apucă să și facă câte ceva pentru asta. Șocul este mare, noua clasa politică românească născută sub atenta supraveghere a lui Ion Ilici Iliescu – nu, nu este la mișto, așa era în buletin – nu poate concepe să renunțe la atitudinea tradițională, să devină din stăpân slugă. Sau servitor public, cum se spune mai elegant la cei care sunt în serviciul comunității care îi alege.

Bun, sunt alegeri, există și anumite pretenții, dar cu asta basta. Ajunge, nu se poate ca un „servitor public” pe aici să nu aibă și el niște avantaje. Ceasuri scumpe, călătorii pe gratis, casă și masă cum se cade. Cutii de pantofi și mai multe mașini, normal, și nu doar Dacii. În fond efortul lor trebuie răsplătit cumva, nu- așa?

Bolojan zice că nu. Cam asta este noutatea la bihoreanul de care toți vor să scape. Vedeți și hotărârile Tribunalului București de ieri. Toți cei care – cei mai mulți fără să realizeze măcar – vor în continuare stat mafiot în loc de stat de drept. Și sunt mulți, inclusiv printre cei care acum, din rațiuni de calcul, de formă se dau de partea lui Bolojan.

Că noa, doară n-o fi Bolojan chiar atât de prost să nu lase un pic de mafie acolo unde se vede mai puțin…

Citește și: Hotărârile Congresului PNL, suspendate de instanță. Conducerea lui Bolojan pierde validarea provizorie · Special Arad