CM 2026: Mbappe, mesaj ferm după victoria Franței cu Paraguay: „Ei au crezut că vom veni în smoking să jucăm”
Franța și-a asigurat prezența în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026 după succesul la limită, 1-0, împotriva Paraguayului. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Kylian Mbappe, din lovitură de pedeapsă, în minutul 70.
La finalul partidei, starul naționalei „Les Bleus” a avut un discurs categoric la adresa adversarilor, pe care i-a acuzat că au preferat un joc bazat pe dueluri fizice, în detrimentul fotbalului spectaculos.
„Dacă va trebui să ne murdărim mâinile, o vom face. Ei au crezut că vom veni în smoking să jucăm, dar știm și noi să practicăm un fotbal dur. Am arătat că nu suntem doar o echipă ofensivă. Paraguay nu a vrut să joace fotbal, iar noi le-am demonstrat că putem răspunde cu aceeași monedă. Am fost echipa mai bună și am meritat victoria”, a declarat Mbappe.
Meciul a fost unul tensionat și din punct de vedere disciplinar. Paraguay a comis 13 faulturi, însă niciun jucător sud-american nu a fost avertizat. De cealaltă parte, francezii au încasat trei cartonașe galbene, deși au făcut doar 11 faulturi.
Atmosfera s-a încins imediat după fluierul final, când mai mulți fotbaliști paraguayeni au protestat vehement la adresa arbitrului Ilgiz Tantashev. Selecționerul Didier Deschamps a intervenit rapid pentru a evita escaladarea conflictului, chemându-și jucătorii departe de zona incidentului.
În faza următoare a competiției, Franța va avea parte de un nou test important, urmând să întâlnească Marocul în sferturile de finală. Duelul este programat pe 9 iulie, la Boston, și se anunță unul dintre cele mai atractive ale acestei faze a turneului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)