UTA rămâne fără amicalul cu Radnički Niš. Sârbii au renunțat la meci după ce acceptaseră mutarea locației
UTA nu va mai disputa meciul de verificare cu Radnički Niš în cadrul cantonamentului din Slovenia, după ce formația din Serbia și-a schimbat din nou poziția și nu a mai respectat înțelegerea stabilită ieri.
Programat inițial pentru 3 iulie, la Gorišnica, amicalul fusese amânat la solicitarea clubului arădean, care își dorea disputarea partidei într-o locație mai apropiată de baza de pregătire din Čatež ob Savi. Deși reprezentanții celor două cluburi ajunseseră la un acord pentru mutarea jocului, Radnički Niš a anunțat ulterior că nu va mai face deplasarea, iar negocierile nu au mai dus la găsirea unei soluții.
În aceste condiții, confruntarea dintre cele două echipe a fost anulată definitiv.
UTA a transmis un mesaj succint prin intermediul paginii oficiale de Facebook, precizând că „planul de pregătire a fost ajustat în funcție de obiectivele stabilite pentru această perioadă”.
Dacă nu vor apărea alte modificări de ultim moment, următorul meci de verificare al formației pregătite de UTA este programat pentru 8 iulie, împotriva formației NK Istra 1961 din Pula, ocupanta locului șase în ediția 2025-2026 a primei ligi din Croația.
Citește și:
UTA își reprogramează primul test din Slovenia. Amicalul cu Radnicki Nis se joacă mâine
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)