joi, 2 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Terenul de sport de la „Moise”, închis 2 săptămâni pentru lucrări de mentenanță

    de Special Arad | 2 iulie 2026, 7:01 PM | Știri Arad

    0

    În această perioadă, la terenul de sport „Ioan Marconi”, din fața Colegiului Național „Moise Nicoară”, situat pe Bulevardul General Dragalina, se desfășoară lucrări de mentenanță.

    Intervențiile vizează întreținerea suprafețelor sportive și sunt necesare pentru menținerea bazei în condiții optime de utilizare. Lucrările sunt estimate să dureze cel mult două săptămâni în condiții meteorologice optime, perioadă în care accesul pe teren va fi restricționat.

    Terenul de sport a fost realizat în urma unei investiții de aproape 4 milioane de lei, care a vizat reabilitarea și amenajarea unei baze sportive moderne pe o suprafață de peste 7.000 mp. Complexul cuprinde două terenuri de baschet, două terenuri de handbal pe care sunt marcate și terenuri de volei, o pistă de atletism cu patru culoare, o zonă pentru săritura în lungime, precum și spații destinate tenisului de masă.

    Totodată, investiția a inclus refacerea spațiilor verzi, plantarea de arbori tineri, amenajarea unui acces auto pentru intervenții, precum și dotarea bazei sportive cu bănci, coșuri de gunoi, pubele pentru colectare selectivă, rastel pentru biciclete, cișmea, toaletă publică, iluminat ambiental și rețea Wi-Fi.

    Primăria Municipiului Arad mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi asigură că lucrările de mentenanță vor fi finalizate într-un termen scurt, astfel încât terenul să poată fi redeschis în cele mai bune condiții de utilizare.

    Citește și: Primăria începe de vineri acțiunea de deratizare în municipiu · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.