Drama lui Lucas Trejo după cutremurul din Venezuela. Soția și cei doi copii ai fotbalistului au murit sub dărâmături. A fost sedat…
Cele două cutremure devastatoare, cu magnitudini de 7,2 și 7,5, produse în Venezuela, au făcut până în acest moment peste 2.300 de victime. Printre persoanele care și-au pierdut viața se numără și soția, respectiv cei doi copii ai fotbalistului argentinian Lucas Trejo, în vârstă de 38 de ani.
Fundașul central legitimat la Maritimo, în liga a doua din Venezuela, traversează o dramă cumplită. Potrivit presei internaționale, după mai multe zile de căutări, Lucas Trejo a fost anunțat că trupurile neînsuflețite ale membrilor familiei sale au fost găsite sub dărâmăturile unui bloc prăbușit.
Conform publicației La Vanguardia, fotbalistul a suferit un șoc puternic și a fost transportat la spital, unde medicii au decis să îl sedeze, întrucât nu se putea liniști.
Familia jucătorului încearcă acum să ajungă de urgență din Argentina în Venezuela pentru a-i fi alături în aceste momente dramatice. Potrivit surorii sale, Karen Trejo, rudele nu dispun însă de resursele financiare necesare și încearcă să strângă bani prin diferite campanii.
„Urmează să i se dea cenușa soției și copiilor, iar apoi va reveni în Argentina. Are nevoie ca familia lui să îi fie alături în aceste momente”, a transmis Karen Trejo.
În prezent, starea lui Lucas Trejo nu îi permite să vorbească la telefon cu cei apropiați. Soția și cei doi copii ai fotbalistului urmează să fie incinerați, potrivit informațiilor oferite de sora acestuia.
De-a lungul carierei, Lucas Trejo a evoluat în Spania, Grecia, Argentina, SUA, Columbia, Mexic, Peru și, cel mai recent, în Venezuela.
Tragedia din Venezuela a stârnit reacții și în lumea fotbalului. Neymar s-a remarcat printr-o donație de 250.000 de dolari, bani direcționați către achiziționarea de apă, alimente și medicamente pentru persoanele afectate. „Inima mea este alături de poporul Venezuelei”, a transmis brazilianul, aflat în prezent cu naționala Braziliei la Cupa Mondială 2026.
Bilanțul oficial al seismelor a depășit 2.300 de morți, în timp ce peste 11.000 de persoane au fost rănite. În continuare, aproximativ 50.000 de oameni sunt dați dispăruți, la mai bine de o săptămână de la producerea cutremurelor.
Citește și: S-a stabilit cauza morții fostului fotbalist Radu Mărginean. A fost anunțată familia
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)