CM 2026: Germania a lovit la ultima fază și obține o victorie dramatică în fața Coastei de Fildeş
Germania a obținut a doua victorie consecutivă la Cupa Mondială, după ce a învins Coasta de Fildeş cu scorul de 2-1, într-un meci din Grupa E decis în minutele suplimentare. Eroul Mannschaftului a fost Deniz Undav, autorul unei duble, golul victoriei fiind marcat în minutul 90+4.
Nemții au început partida de la Toronto în ofensivă și au fost aproape de deschiderea scorului încă din primul minut, când Kai Havertz a trimis peste poartă. Atacantul german a continuat să fie periculos și a testat reflexele portarului Yahia Fofana cu o lovitură de cap bine plasată, în minutul 10.
Germania a dominat începutul partidei și a reușit să înscrie prin Pavlovici, în minutul 22, însă reușita a fost anulată pentru fault în atac. Contrar cursului jocului, Coasta de Fildeş a dat lovitura în minutul 29, când Franck Kessie a finalizat din interiorul careului pentru 1-0. Până la pauză, germanii au mai avut un gol anulat, de această dată prin Havertz.
Selecționerul Julian Nagelsmann a mutat inspirat după pauză, iar schimbările au produs efect imediat. Introduși în minutul 60, Amiri și Undav au colaborat perfect trei minute mai târziu, când atacantul german a restabilit egalitatea.
Finalul a fost spectaculos, cu ocazii importante la ambele porți. Adingra a ratat șansa desprinderii pentru africani, iar Germania a continuat să creadă în victorie. Răsplata a venit chiar la ultima fază a meciului, când Undav a înscris din nou și a adus toate cele trei puncte pentru formația europeană.
În urma acestui succes, Germania conduce Grupa E cu șase puncte, în timp ce Coasta de Fildeş ocupă locul secund, cu trei puncte.
În celălalt meci al grupei, Ecuador a încheiat la egalitate cu Curacao, scor 0-0, un rezultat surprinzător care semnifică primul punct câștigat în istoria sa de Curacao la competiția mondială.
GERMANIA: Neuer – Kimmich, J. Tah, Schlotterbeck (Rudiger 46), N. Brown – Nmecha, A. Pavlovic (Amiri 60) – L. Sane (Leweling 60), Musiala (Undav 60), Wirtz – Kai Havertz (Goretzka 85). SELECŢIONER: Julian Nagelsmann
COASTA DE FILDEŞ: Y. Fofana – Singo (G. Doue 82), Kossounou, Agbadou, Konan – Sangare (S. Fofana 75) – A. Diallo (Adingra 75), Kessie, Inoau Oulai, Diomande (Pepe 85) – Bonny (Guessand 75). SELECŢIONER: Emerse Fae
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)