miercuri, 17 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Andrei Dorobanțu, noua soluție pentru flancul drept al echipei UTA: „Abia aștept să simt susținerea suporterilor”

    de Lucian Dănilă | 15 iunie 2026, 1:44 PM | Sport

    0

    UTA își întărește compartimentul defensiv prin aducerea lui Andrei Dorobanțu, unul dintre cei mai constanți tineri fundași din fotbalul românesc. Jucătorul în vârstă de 21 de ani va evolua pentru gruparea arădeană până la finalul sezonului 2026-2027, după ce a fost împrumutat de la Unirea Slobozia.

    Dorobanțu ajunge la Arad cu o experiență importantă pentru vârsta sa. Fundașul dreapta a strâns nu mai puțin de 104 meciuri în tricoul formației ialomițene, dintre care 31 în stagiunea recent încheiată, confirmându-și statutul de om de bază al echipei.

    Evoluțiile sale nu au trecut neobservate nici la nivelul loturilor naționale. Fotbalistul a bifat șase selecții pentru reprezentativa U20 a României, iar în luna martie a făcut pasul către naționala de tineret, primind convocarea la selecționata U21.

    Entuziasmat de noua provocare, Dorobanțu a transmis un mesaj clar pentru suporterii „Bătrânei Doamne”, subliniind importanța pe care o are clubul în peisajul fotbalistic românesc.

    dorobantu 2

    „Sunt foarte fericit să mă alătur unui club cu tradiția și istoria UTA-ei. Știu ce înseamnă acest nume pentru oraș și pentru suporteri, iar acest lucru mă motivează și mai mult. Vin la Arad cu dorința de a munci, de a progresa și de a contribui la îndeplinirea obiectivelor echipei. Abia aștept să îmbrac tricoul UTA-ei, să intru pe teren și să simt susținerea suporterilor”, a declarat noul fundaș al arădenilor.

    UTA s-a despărțit în această vară de cei doi jucători care au evoluat pe postul de fundaș dreapta Mark Țuțu și Flavius Iacob, dar și de alți jucători cum sunt Ovidiu Popescu, Benjamin Van Durmen, Luca Mihai, Denis Hrezdac (plecat împrumut la Corvinul), Florent Poulolo.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.