duminicã, 14 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Update Accident pe Autostrada A1 între Arad și Timișoara: intervenție de amploare pentru salvarea unei victime încarcerate

    de Lucian Dănilă | 12 iunie 2026, 3:27 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Un accident rutier grav s-a produs pe Autostrada A1, la kilometrul 531, pe sensul de mers Timișoara – Arad, unde un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune violentă. Potrivit primelor informații, există posibilitatea ca o persoană să fie încarcerată în urma impactului.

    La fața locului au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. Salvatorii intervin cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă, pentru acordarea primului ajutor și extragerea eventualelor victime.

    Pentru gestionarea eficientă a situației, în sprijinul echipajelor arădene au fost trimise și forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. Acestea se deplasează către locul accidentului cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.

    Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă poate fi afectat până la finalizarea operațiunilor de salvare și degajare a carosabilului.

    Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

    UPDATE

    În urma accidentului a rezultat o victimă, conștientă, cooperantă și încarcerată în autoutilitară. În aceste momente se acționează pentru extragerea victimei, transmit reprezentanții ISU Arad.

    Foto din arhivă. E doar cu caracter ilustrativ

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.