Senator USR Răzvan Anghel: „În timp ce la ONU s-a vorbit despre securitatea României, în țară unii caută să scuze Rusia” (P)
Senatorul USR Răzvan Anghel salută succesul diplomatic obținut de România la Consiliul de Securitate al ONU, unde ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a prezentat cazul dronei rusești care a lovit un bloc de locuințe din Galați și a reafirmat fără echivoc responsabilitatea Federației Ruse pentru acest incident.
„Este pentru prima dată în cei 70 de ani de apartenență la ONU când România solicită convocarea de urgență a Consiliului de Securitate pentru o problemă care ne privește direct. Este un moment important pentru diplomația românească și o dovadă că România își folosește toate instrumentele internaționale pentru a-și apăra cetățenii și securitatea”, a declarat Răzvan Anghel.
Potrivit senatorului USR, incidentul de la Galați reprezintă cel mai grav episod produs pe teritoriul României de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. O dronă rusească de tip Geran-2 a lovit un bloc de locuințe, provocând răniți, evacuări și pagube materiale semnificative.
„România a prezentat la ONU concluziile analizelor militare și ale raportului tehnic. Drona este de origine rusă. Fără dubii. Fără interpretări. Fără teorii conspiraționiste. Agresorul este Federația Rusă”, a subliniat senatorul.
Răzvan Anghel atrage atenția că, în timp ce statul român prezenta dovezi în fața comunității internaționale, în spațiul public au reapărut voci care încearcă să relativizeze adevărul și să pună sub semnul întrebării fapte deja demonstrate.
„Am văzut comentatori care contestă originea dronei, teorii absurde și încercări de a transforma agresorul în victimă. În loc să condamne Rusia, unii preferă să atace statul român și instituțiile care își fac datoria”, a afirmat senatorul USR.
Acesta a criticat și pozițiile unor politicieni din AUR care, după ce au votat împotriva măsurilor de întărire a securității naționale, încearcă acum să exploateze politic incidentul de la Galați.
„Aceiași politicieni care au votat împotriva legii care permite Armatei Române să intervină împotriva dronelor care intră ilegal în spațiul nostru aerian sunt astăzi primii care cer explicații și distribuie indignare pe rețelele sociale. Votează împotriva instrumentelor de apărare și apoi se plâng că statul nu este suficient de puternic”, a declarat Răzvan Anghel.
Senatorul USR consideră că România trebuie să rămână fermă atât în apărarea securității sale, cât și în apărarea adevărului.
„Propaganda vine și cu îndoială, cu confuzie și cu încercarea de a-i face pe oameni să nu mai știe ce să creadă. România a ales să nu tacă. A ales să spună lumii întregi ce s-a întâmplat la Galați și să apere adevărul. Pentru că o țară care nu își apără adevărul riscă să nu își mai poată apăra nici securitatea”, a concluzionat Răzvan Anghel.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)