Weekend prelungit la început de vară: românii se bucură de trei zile libere de Rusalii și 1 Iunie
Sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 2026 aduc primul weekend prelungit al verii pentru majoritatea românilor. Minivacanța va dura trei zile consecutive, datorită sărbătorii Rusaliilor și Zilei Copilului.
În 2026, prima și a doua zi de Rusalii sunt celebrate pe 31 mai și 1 iunie. Cum Ziua Copilului este, de asemenea, marcată pe 1 iunie și reprezintă zi liberă legală, angajații care lucrează după programul clasic de luni până vineri vor avea liber sâmbătă, duminică și luni.
Chiar dacă cele două sărbători se suprapun și nu aduc o zi liberă suplimentară, românii vor beneficia de un weekend extins la începutul sezonului estival.
Există însă și categorii profesionale care pot fi chemate la serviciu în această perioadă. Angajații din sănătate, transporturi, ordine publică sau servicii de urgență vor primi, potrivit legii, zile libere compensatorii ori sporuri salariale pentru activitatea desfășurată.
Și elevii vor avea un program diferit la început de iunie. Cursurile vor fi suspendate luni, 1 iunie, iar vineri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Astfel, în multe școli, activitatea se va desfășura doar marți, miercuri și joi.
Potrivit calendarului oficial, anul 2026 include 17 zile de sărbătoare legală. După minivacanța de Rusalii, următoarea zi liberă importantă va fi pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, însă aceasta va cădea într-o zi de sâmbătă.
La final de an, românii vor avea din nou parte de zile libere consecutive cu ocazia sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, pe 30 noiembrie și 1 decembrie.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)