miercuri, 8 iulie, 2026

Special Arad Logo

    „Fraudă cu amenzi rutiere”: noua înșelătorie prin SMS care îi vizează pe șoferii români

    de Special Arad | 16 mai 2026, 7:00 PM | Știri Arad

    0

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii avertizează asupra unei noi tentative de fraudă online care circulă în aceste zile în România, sub forma unor mesaje SMS false privind presupuse amenzi rutiere. Numărul tentativelor de înșelătorie online este în continuă creștere, iar metodele folosite de infractori devin tot mai sofisticate și, implicit, mai credibile pentru utilizatori.

    Potrivit ministerului, cetățenii au primit în ultima perioadă mesaje alarmiste de la numere necunoscute prin care sunt anunțați că ar avea „încălcări ale regulilor de circulație”. Escrocii încearcă să inducă panică, amenințând cu penalități suplimentare dacă plata nu este efectuată urgent.

    „Cum funcționează capcana? Primești un mesaj alarmist (adesea prin iMessage sau SMS) de la un număr necunoscut (ex: prefix de Filipine +63), care te anunță că ai „încălcări ale regulilor de circulație”. Escrocii te amenință cu penalități de 30% dacă nu plătești urgent și îți oferă un link fals către o pagină care imită site-ul de plăți oficial”, se arată în postarea ministerului de pe pagina de Facebook.

    frauda online amenzi

    (Mesajul primit de mulţi dintre cetăţeni)

    Ce trebuie să știi, potrivit oficialilor? „MTI NU TRIMITE SMS-uri de plată: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu are atribuții de amendare a șoferilor și nu solicită niciodată plăți prin mesaje text”.

    Mai mult, instituția subliniază că românii trebuie să fie atenţi la link-uri – „Site-ul din imagine (ghisaul.lat) este un SITE CLONĂ. Platforma oficială este www.ghiseul.ro!” – şi la exprimare, în acest caz la urgența falsă: „mesajele care te presează să plătești „până la miezul nopții” sunt un semn clar de fraudă. Infractorii vor să te facă să acționezi sub impulsul momentului”.

    Citeşte şi: Atenție! Un nou val de fraudă online în România, care folosește imaginea presei și a persoanelor publice

    Reprezentanții Ministerului Transporturilor subliniază că instituția nu trimite SMS-uri pentru plata amenzilor și nu solicită niciodată date bancare prin astfel de metode.

    Specialiștii în securitate cibernetică atrag atenția că aceste fraude devin tot mai greu de identificat deoarece atacatorii folosesc elemente vizuale similare celor oficiale, texte redactate corect și creează artificial senzația de urgență pentru a determina victimele să reacționeze impulsiv.
    Autoritățile recomandă populației să nu acceseze linkurile primite prin mesaje suspecte, să nu introducă date bancare pe site-uri neverificate, să blocheze numerele suspecte; să raporteze tentativele de fraudă:

    Fraudă şi reacţie promptă

    „Ce să nu faci facă primeşti mesajul?

    1️⃣ NU da click pe link-ul primit! 🖱️
    2️⃣ NU introduce datele cardului bancar sau date personale pe site-uri suspecte. 💳
    3️⃣ Blochează numărul de telefon imediat. 📱
    4️⃣ Șterge conversația și avertizează-ți apropiații”. 👵👴
    În cazul în care o persoană a introdus deja datele cardului pe un astfel de site, recomandarea este contactarea imediată a băncii pentru blocarea instrumentului de plată.

    Fenomenul fraudelor online s-a amplificat semnificativ în ultimii ani, iar atacatorii profită inclusiv de numele unor instituții publice pentru a câștiga încrederea victimelor. Specialiștii recomandă verificarea atentă a adreselor web și accesarea platformelor oficiale exclusiv prin introducerea manuală a adresei în browser.

    Citește şi:

    Alexandra Căpitănescu, asalt spre trofeul Eurovision 2026! Românca a urcat în topul favoriților înainte de marea finală de la Viena

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.