Nu despre istoria recentă spun, ci despre istoria politică a României. Și nu este nici măcar ideea mea, mult citatul și controversatul CTP a formulat-o cu câteva zile înaintea moțiunii care ne-a readus în locurile mlăștinoase, dar binecunoscute ale politicii nostre tradiționale făcute pentru cei care ajung să se cocoațe în locurile unde avantajele se confundă cu drepturile.

Ideea cu fără subiect și pe lângă obiect mi-a venit urmărind apariția de trei minute a lui Nicușor Dan la câteva ore după „succesul” moțiunii realizate de alianța contra firii între un partid care se declară de stânga și partidele de extremă dreaptă în frunte cu AUR.

Domnul președinte, vădit deranjat de evenimente – mai ales că a trebuit să scurteze șederea „europeană” în Armenia – , a reușit ceva deosebit, dar de pe acum perfect firesc pentru el. A venit, a vorbit și n-a spus nimic. A prezentat o ecuație fără soluție deocamdată, ca să rămânem în teritoriul în care, spre deosebire de politică, excelează. Era evident deranjat de hotărârea de pe atunci cunoscută a PNL-ului de a nu intra într-o nouă și eventuală alianță cu PSD-ul. Firesc, asta era cartea pe care juca: luxarea lui Bolojan și înlocuirea sa cu un om care e bine văzut și de PSD, nu doar de PNL. Predoiu, de exemplu.

Asta e, n-avem ce face, lucrurile se clarifică încet-încet, devine cât se poate de evident că Bolojan este un corp străin în clasa politică românească formată pe nesimțite, dar pe bani mulți, în deceniile trecute. Vorba vine, clasă politică. E mai mult vorba de o elită oficial formată prin alegeri libere și democratice, în realitate însă diferențele de atitudine politică și socială sunt minime, „clasa” formându-se în continuare prin vestita metodă a pilelor, cunoștințelor și relațiilor.

Dacă n-ar fi așa ceea ce s-a întâmplat în zilele trecute nu ar fi fost posibil. E vorba de Caragiale și Ionescu împreună: o comedie pentru proști jucată în registrul absurdului. Ia gândiți până la capăt: ce democrație e aceea în care un partid aflat la guvernare, de stânga, după cum se crede, inițiază o moțiune de cenzură la adresa guvernului din care face parte, în alianță cu partidele de extremă dreaptă aflate în opoziție?
Răspunsul, din cele spuse până acum, este cât se poate de evident: e o democrație mimată în care determinațiile ideologice de partid sau de orientare politică nu au nici-o importanță, valorile democratice reprezentând cortina scenei unde se pregătește o nouă lovitură de amețit boborul.

Și dacă tot veni vorba de președintele care, nu-i așa, este, după lege, garantul jocului democratic, e bine să ne întrebăm: oare Nicușor Dan – pomenit mai nou la mișto Pesedan – ce orientare politică reprezintă? E de stânga, de dreapta, de centru? Să nu uităm, inițial a fost prin USR, mai nou este mai mult pe avion, călătorind spre locuri din ce în ce mai exotice.

Iar dacă trecem de la mișto la ceva mai serios, dar la fel de scandalos, realizăm că președintele actual al României s-a prins. Și-a dat seama în cele din urmă, că prost nu e, că în România nu te joci după reguli occidentale. E democrație, ok, dar una originală în care forma este una iar conținutul cu totul altul. Așa că te orientezi, te faci frate și cu dracul până treci puntea, te aliezi pe neve cu cine trebuie. Dacă vrei să-ți fie bine și să mai prinzi, eventual, un mandat la Cotroceni. Chiar dacă acum anulezi recepția de Ziua Europei.

Rumegând toate astea, nu-i de mirare că Nicușor Dan, ajuns la capătul ecuației mai sus pomenite, a dat de Ilie Bolojan. Și, pentru că, cum am spus, prost nu este, și-a dat seama că ăsta e omul de care trebuie să scape. Omul care nu realizează sau, mai precis, nu vrea să realizeze unde se află. Că nu e în Anglia sau Norvegia, de Suedia și Danemarca să nici nu mai vorbim. E aici în România, aici unde democrația este un moft. Mai ales dacă o privești din perspectiva avantajelor. A puterii și a banului.

Așa că, scurt pe doi, că așa e în matematică, a hotărât că trebuie să scape de Bolojan. Nu contează cum, important este să nu îl mai aibă în față, să nu-i mai fie ca un spin în coastă. Pornind de aici, treaba e simplă: nu prea există foarte mulți în elita politică românească care să moară de dragul lui Bolojan. Dacă vrei să îl dai jos, găsești aliați cu nemiluita. Și ce dacă socialiștii se aliază cu sugeraniștii? Scopul contează, nu metoda!

Numai că Nicușor Dan a făcut o mare greșeală. Una tipică de altfel matematicienilor. Mergând pe formulă a uitat – sau, poate, nici măcar nu a realizat – că viața nu este matematică, rezultatul unei acțiuni umane nu poate fi prevăzut dinainte ca în științele exacte.

Așa că, fără să vrea – de fapt chiar împotriva formulelor sale considerate câștigătoare – l-a băgat pe Bolojan în istorie. Da, nu este nicio exagerare: Ilie Bolojan nu mai este un prim-ministru român acolo, este omul care s-a opus sistemului corupt, iar sistemul a încercat să-i bage pumnul în gură. În frunte cu președintele țării. Încet-încet, Bolojan devine eroul unei lupte în care crede foarte puțină lume, dar cei care cred sunt gata să meargă până la sacrificiu.

Nu sunt vorbe: evoluția încrederii populației, ascunse de cei care veghează ca nimic să nu se schimbe, îl confirmă pe bihoreanul dintr-o bucată ca fiind singurul om politic al momentului în care au încrede cei care gândesc și simt pe bune.

Cortina, urmează actul doi…