miercuri, 17 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Senatorul USR Anghel: ,,PSD și AUR au ales același drum. Au o relație de simbioză” (P)

    de - | 29 aprilie 2026, 12:48 PM | Comunicate contra cost

    0

    Senatorul USR Răzvan Anghel critică dur colaborarea dintre PSD și AUR, după depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atrage atenția că această alianță produce instabilitate politică și riscuri economice majore pentru România.

    „În urmă cu câteva luni, atât George Simion, cât și Sorin Grindeanu spuneau că exclud o colaborare AUR-PSD. Ce vedem astăzi arată cât valorează aceste declarații. Nu au nicio problemă să îi mintă pe români privindu-i în ochi”, a declarat senatorul USR.

    Potrivit acestuia, momentul actual marchează o schimbare clară de poziționare:

    „Astăzi, PSD și AUR nu mai mimează nimic. Au intrat pe același drum. Au depus împreună moțiune de cenzură și au spus chiar ei că este <>. Probabil vor să guverneze împreună și să distrugă țara asta”.

    Răzvan Anghel subliniază că această mișcare nu are legătură cu interesul public, ci cu faptul că PSD și AUR sunt deranjate de reformele începute în guvernare și demască o relație de simbioză între cele două partide:

    „Este o dovadă clară că îi deranjează faptul că se pune ordine în stat. Transparența, tăierea sinecurilor, stoparea combinațiilor, toate acestea au scos la suprafață rețelele de interese. Iar astăzi vedem cine le apără: PSD și AUR. Cele două au o relație de simbioză. PSD e dependent de combinații politice. AUR e dependent de combinațiile PSD. Pentru că doar dacă România merge rău, ei pot capitaliza și hrăni ura și haosul. Nici unii, nici alții nu vor să se schimbe ceva în România”.

    În același timp, Anghel avertizează asupra consecințelor economice ale acestei colaborări:

    „Sunt în joc zeci de miliarde de euro care trebuie contractate în lunile următoare. Bani europeni pentru spitale, școli, autostrăzi și pentru înzestrarea Armatei. Instabilitatea politică generată acum pune în pericol aceste proiecte esențiale”.

    Senatorul USR amintește că PSD nu poate evita responsabilitatea pentru situația actuală, oricât ar încerca:

    „Au fost luni întregi la guvernare. Au participat la fiecare decizie, au votat bugete, au susținut măsuri. Iar acum încearcă să se extragă din propria responsabilitate, aliindu-se cu AUR”.

    USR își menține poziția fermă de a continua reformele și de a asigura stabilitatea guvernării:

    „USR nu va gira acest joc politic. Nu vom negocia o nouă majoritate cu un partid care alege să dea jos guvernul cu sprijinul AUR. Rămânem pe direcția asumată: reforme, responsabilitate și stabilitate”.

    În final, senatorul face un apel la responsabilitate pentru parlamentari: „Știu că este mult să ceri responsabilitate de la aceste partide. Dar sunt convins că există și oameni de bună credință care înțeleg riscurile și nu vor să arunce România în instabilitate”.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.