sâmbãtã, 6 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Apariție neașteptată a lui Simion la reuniunea PSD din Timișoara

    de Special Arad | 18 aprilie 2026, 1:31 PM | Politikos | Regional

    0

    captură imagine Tele Europa Nova

    Liderul AUR, George Simion, a apărut sâmbătă la hotelul din Timișoara unde are loc reuniunea regională a PSD. El a susținut că a ajuns acolo „întâmplător”, explicând că urmează să fie naș la un botez programat de două luni și că doar a trecut prin zonă, potrivit G4Media.

    Profitând de prezența sa în același loc cu social-democrații, Simion i-a transmis lui Sorin Grindeanu să „se țină de cuvânt” și să retragă PSD de la guvernare, criticând faptul că partidul „face un balet între Putere și Opoziție”.

    Simion a evitat să ofere detalii despre întâlnirea recentă cu Călin Georgescu, spunând doar că va vorbi despre acest subiect săptămâna viitoare. În același timp, PSD își desfășoară ultima ședință regională înainte de decizia privind retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, în contextul în care AUR și PACE au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură.

    La fața locului au sosit și primii protestatari, supravegheați de jandarmi, cu mesaje prin care cer reformă sau plecarea PSD de la guvernare.

    La întâlnire participă social-democrați din județele vestice, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin și Timiș, iar atmosfera este tensionată pe fondul discuțiilor interne despre viitorul coaliției.

    Citește și:

    Viața, așa cum e – România între ultimatum, realitate și jocul periculos făcut de politicieni

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.