Alegeri parlamentare decisive în Ungaria: cozi, reguli speciale pentru nevăzători și acuzații de nereguli
Alegătorii din Ungaria s-au prezentat duminică la urne în cadrul unui scrutin parlamentar considerat esențial pentru viitorul politic al premierului Viktor Orbán, aflat la conducerea țării de 16 ani. După ce și-a exercitat dreptul de vot, Orbán a declarat că „este aici să câștige”, în timp ce campania electorală a fost marcată de mesaje puternice din partea principalilor actori politici, scrie adevarul.ro.
Procesul de vot a inclus și măsuri speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Potrivit presei locale, aceștia au putut utiliza șabloane din carton cu inscripții în Braille, care reproduc buletinul de vot și permit marcarea independentă a opțiunii electorale. Șabloanele sunt distribuite în secțiile unde au fost solicitate în prealabil, iar procedura presupune introducerea buletinului în dispozitiv, votarea prin decupajele corespunzătoare și depunerea ulterioară a acestuia în urnă.
Ziua alegerilor a fost însă marcată și de aglomerație în mai multe secții din străinătate. În orașe precum Málaga, unde cetățenii maghiari au putut vota într-un hotel, s-au format cozi de până la 1–1,5 ore, iar în unele cazuri au fost prioritizați alegătorii aflați în situații de urgență, precum cei care trebuiau să prindă zboruri. Situații similare au fost raportate și la Stockholm, Copenhaga și Oslo.
Probleme de supraaglomerare au fost semnalate și în Ungaria, la Szeged, unde numărul mare de alegători cu domiciliul transferat a dus la cozi de sute de persoane. În unele cazuri, alegătorii au ales să voteze în afara cabinelor, din cauza timpului de așteptare pentru eliberarea acestora.
În paralel, au apărut și controverse legate de posibile materiale electorale în apropierea secțiilor de votare. Mai mulți alegători au semnalat existența unor inscripții cu nume de candidați pe trotuare, iar autoritățile electorale au precizat că astfel de situații nu reprezintă automat încălcări ale legii, întrucât nu poate fi stabilit momentul realizării acestora.
În tabăra opoziției, liderul Peter Magyar a declarat că alegerile reprezintă un moment istoric pentru Ungaria, descriindu-le ca o alegere între „Est și Vest”. El a îndemnat alegătorii să participe în număr cât mai mare și să raporteze eventualele nereguli, subliniind că orice formă de fraudă electorală este o infracțiune gravă.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)