Deși nu am fost botezat ortodox, de când sunt la Arad mă mai duc la Învierea de la biserica din Grădiște.

Am ajuns la Arad în pragul adolescenței, la nici doișpe ani, numai am ce face, sunt arădean, chiar dacă nu din naștere. Aici am crescut, am devenit mare, cu tot ce poate însemna asta. Aici m-am obișnuit cu ideea că nu contează religia sau limba. Contează omul, respectiv tot ce înseamnă să fii om în adevăratul sens al cuvântului. Pe vremea tinereții mele te plimbai sâmbăta seara pe Corso – de la teatru până la primărie – auzind toate limbile care se vorbeau pe atunci la Arad. Pe lângă română, maghiară, germană, sârbă chiar și ceva italiană sau, Doamne feri, engleză.

În cercul meu de prieteni, în „gașca mea” se vorbeau trei limbi: româna, maghiara și germana. Așa că, firesc, atunci când Paștele Catolic și protestant nu „cădeau” împreună – așa cum s-a întâmplat și anul acesta – le „țineam” pe amândouă separat și împreună în același timp. Ne duceam la „stropit” împreună cu amicii români și ne adunam la biserica ortodoxă de Înviere chiar dacă nu eram ortodocși. Eram însă băieți de gașcă, iar spectacolul ceremoniei de Înviere nu se putea rata.

Fiică mea s-a născut în această lume, având – lucru mai rar, totuși -, două limbi materne. Poate din această cauză de la început a arătat un talent ieșit din comun pentru limbi, la ora actuală – trăind și lucrând la Budapesta – comunică fără probleme în cel puțin opt limbi. Și rareori ratează Învierea din Grădiște.

Așa că sâmbăta seara, pe la unșpe și ceva, ne-am luat lumânările și am pornit împreună spre biserică. Nu stăm departe de ea, ne duceam alene, atenți și la ceilalți care se duceau, tot așa, cu lumânările încă fără lumină, în aceeași direcție. Eram salutați și salutam la rândul nostru la fiecare pas, vecinii și cunoștințele din zonă considerând că suntem împreună de când e lumea.

Biserica ortodoxă din centrul cartierului e un spectacol în sine la Înviere. Iluminată ca lumea, cu o curte interioară mare și pusă la punct, lumea mai în vârstă așteaptă întoarcerea procesiunii acolo după ce aceasta, pornind din biserică, revine după „bucla” făcută între blocurile vecine. Unde te duci?, aud și acum întrebarea din tinerețe la care răspunsul era clar și evident: la blocuri.

La un moment dat, așteptând după lumină, sunt abordat de un bărbat între două vârste. Era evident că ne cunoaștem, chiar dacă nu mai știam unde să îl pun sau de unde ne cunoaștem. Asta este, am o vârstă, mă învârt prin Arad de peste jumătate de secol, nici memoria nu mă mai ajută, dar atâta bai să fie. De obicei, din discuții realizez până la urmă cu cine am de-a face.

De ce nu mereți la Catedrală?, mă abordează cu zâmbetul pe buze. Păi, îi spun eu tot așa, sunt grădiștean, ș-apoi acolo se duc șefii, nu noi ăștia de două lulele. Așa-i, mi-o întoarce el, chiar am văzut postările de azi de pe Facebook, viceprimarul deja ne-a anunțat că Hristos a înviat. Da, îi confirm, am văzut și eu, asta este, omul e doi de ”P”, politician și poet în același timp.

Râdem amândoi, reținuți așa, să nu deranjăm, după care, ca din senin, mă întreabă: dar de alegerile din Ungaria ce părere aveți? E clar că omul știe multe despre mine, încep și eu să realizez cam de unde îl știu, așa că îi răspund fără probleme: e o poveste complicată acolo, să sperăm că va ieși bine treaba până la urmă.

Nu știu, îmi răspunde omul, cunosc și eu bine situația din Ungaria, am amici și chiar niște afaceri, e cum ziceți, tare complicat. Mi-e frică să nu fie și mai rău.

Încep să realizez de unde îl cunosc, cine și cum e interlocutorul meu de la Înviere. Da, îi spun, suntem de acord, poate să iasă și mai rău, dar n-avem ce face, speranța moare ultima. Fără să mai vorbim că mereu este loc de o înviere. Trebuie să credem asta, mai ales aici și acum. Zâmbește în continuare în timp ce ne despărțim, el luând-o spre curte, eu rămânând cu fiica să găsim momentul în care să ne lipim de procesiune.

Interesant, îmi zice ea după ce luăm lumina, nu mă așteptam ca cineva aici, în Grădiște, mai ales la Înviere, să fie interesat de alegerile din Ungaria. Zâmbim îngăduitori și conchidem: asta este, oriunde și oricum, chiar dacă nu se știe sau nu se recunoaște, omul așteaptă Învierea.

PS: Și da, Viktor Orbán duminică seara, în prima zi de Paște ortodox, pe la zece si un pic, l-a felicitat pe Péter Magyar. Ungaria, după 16 ani, e gata să renască…

Citește și:

Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea! Opoziția condusă de Péter Magyar, victorie categorică în Ungaria