Cătălin Vulturar, arădeanul de la Rapid, ar putea rata toate meciurile până la finalul sezonului
Rapid București a anunțat verdictul medical în cazul mijlocașului arădean Cătălin Vulturar, accidentat în partida pierdută cu Universitatea Cluj, scor 1-2. În urma investigațiilor efectuate, medicii au stabilit că fotbalistul suferă de o disjuncție acromio-claviculară, o accidentare serioasă la nivelul umărului.
Durata exactă a recuperării nu este încă stabilită, însă primele estimări indică o absență de cel puțin două meciuri, existând și riscul ca sezonul să fie compromis în cazul unei intervenții chirurgicale.
Comunicatul clubului
Reprezentanții Rapidului au transmis un mesaj oficial prin intermediul rețelelor sociale:
„Accidentat la umăr în meciul cu Universitatea Cluj, Cătălin Vulturar a efectuat o serie de investigații în urma cărora s-a constatat că a suferit o disjuncție acromio-claviculară. Durata estimativă a recuperării va fi stabilită în perioada următoare. Multă sănătate și recuperare rapidă, Cătă!”
Accidentarea vine într-un moment dificil pentru Rapid, care urmează să dispute partide importante cu FC Argeș (13 aprilie), Universitatea Craiova (19 aprilie) și Dinamo București (25 aprilie).
Acționarul clubului, Victor Angelescu, a explicat situația: „Dacă e vorba de operație, e clar că nu mai putem să îl folosim sezonul ăsta și poate să piardă și vara. Varianta optimistă înseamnă două meciuri.”
Transferat în 2024 de la Lecce și apoi împrumutat la UTA, Vulturar devenise om de bază în acest sezon, bifând 23 de meciuri în Superligă. Din februarie, mijlocașul a fost titular constant, evoluând inclusiv în derby-uri cu Dinamo, Craiova și CFR Cluj.
În partida cu Universitatea Cluj, acesta a reușit să marcheze înainte de a se accidenta, fiind înlocuit în minutul 34.
Chiar și accidentat, Vulturar a fost prezent alături de colegii săi la priveghiul lui Mircea Lucescu, desfășurat la Arena Națională, unde a apărut cu mâna imobilizată în atelă. Situația medicală a lui Cătălin rămâne sub monitorizare, iar decizia finală privind tratamentul va fi luată în perioada următoare.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)