miercuri, 22 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Zicu demisionează de la Farul după înfrângerea cu Hermannstadt

    de Lucian Dănilă | 10 aprilie 2026, 9:25 PM | Sport

    0

    Farul a pierdut în această seară în deplasarea de la Sibiu cu Hermannstadt după un gol încasat la ultima fază a meciului. Stancu a adus victoria echipei lui Dorinel Munteanu, iar antrenorul Farului, Ianis Zicu, și-a anunțat demisia.

    „Mă simt epuizat fizic și emoțional și sănătatea primează. Cred că este momentul să fac un pas în spate iar ceea ce contează cel mai mult este ca Farul să se salveze matematic de la retrogradare. Este momentul să fac un pas în spate, mai ales că sunt zece zile până la următorul meci și este timp pentru găsirea unei soluții”, a spus Ianis Zicu.

    Gică Popescu, patronul și președintele celor de la Farul, spune că încă nu a discutat cu Zicu. „Am făcut un joc bun. Este diferență mare între prima și a doua repriză. În zilele următoare vom analiza și vom vedea ce e de făcut. Sunt pentru continuitate și am tot spus că mergem cu Ianis Zicu până la finalul sezonului. Sper să se liniștească. Am încredere în echipă și e normal să îmi fac griji în ceea ce privește retrogradarea dar sper să o scoatem la capăt”, a comentat fostul mare internațional.

    UTA joacă mâine, de la ora 17:15, cu FC Botoșani.

    clasament

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.