Acuze la Felnac după un meci de juniori cu Sânpetru German! „M-a scuipat de cinci ori”, spune antrenorul oaspeților, iar un jucător și-a scos certificat medical
A fost scandal la un meci din cadrul campionatului județean de juniori A1 dintre cei de la Victoria Felnac și cei de la Sânpetru German, un derby local dată fiind apropierea dintre cele două localități. Antrenorul echipei oaspete îl acuză pe președintele celor de la VI-FE că l-a scuipat și că ar fi încercat să-l lovească, iar în timpul meciului doi spectatori au intrat pe teren și, spun oaspeții, l-au lovit pe căpitanul echipei lor.
Cel care ne-a contactat a fost chiar antrenorul oaspeților, Denis Ionuț Țîru (foto sus, cel din stânga). Acesta ne-a povestit că președintele clubului Victoria Felnac, Migricel Istin (foto sus, cel din dreapta), l-a întâmpinat cu înjurături și amenințări în momentul sosirii la arena din Felnac. „Am avut meci la juniori A1 la Felnac. Ambele echipe eram deja calificate în play-off. Eram așteptat acolo și de cum m-a văzut a venit și m-a amenințat. Mi-a zis chiar că mă omoară după care m-a scuipat. M-a scuipat de cinci ori”, spune antrenorul celor de la Sâmpetru. El a precizat că acest conflict este mai vechi și a apărut în urma transferului a doi copii de la Felnac la Sânpetru German. „Cei doi jucau la Felnac pentru că la Sânpetru nu aveam echipă de juniori la care să poată juca și ei. Apoi i-am transferat la noi, ambii fiind din localitatea noastră, și le-am plătit grila de formare conform regulamentului. De acolo ni se trage acest conflict”, a continuat Țîru.
Lucrurile, conform celor spuse de Țîru, nu s-au oprit aici. „Când am adus foaia de joc la arbitri, Migricel a venit din nou spre mine și a încercat să mă lovească dar nu a reușit. Doar m-a atins puțin în zona nasului”, spune antrenorul echipei oaspete, întâmplare care nu apare în raportul de joc al arbitrilor.
Scandalul nu s-a încheiat aici, el continuând și în timpul meciului dar în altă zonă: chiar pe terenul de joc. La un fault de joc au apărut contre între jucătorii Ursu, de la Sânpetru German, și Buz de la gazde. Denis Țîru spune că tatăl lui Buz a intrat pe teren și „l-a lovit în cap pe jucătorul nostru, Ursu. Apoi, la scurt timp, a intrat pe teren și viceprimarul comunei Felnac, Florin Brie, și l-a lovit și acesta pe Ursu. Copilul a fost la medicul legist după acest meci și și-a scos certificat medico-legal, suferind un hematom la cap”.
Despre toate cele povestite de Denis Țîru am vorbit cu reprezentanții clubului gazdă, fostul președinte al lui VI-FE, Alexandru Sabău, și cu cel acuzat, actualul președinte, Migricel Istin.
„Da, ne asumăm faptul că au intrat pe teren spectatori, nu este în regulă acest lucru, probabil vom plăti pentru asta, dar lucrurile nu au fost așa cum le-a povestit antrenorul oaspeților. Cele două persoane care au intrat pe teren au intrat tocmai ca să despartă jucătorii să nu se lovească pentru a fost un conflict spontan pe teren. Legat de cele spuse despre Migricel Istin, acesta nu a scuipat și nici nu a amenințat, între cei doi fiind, într-adevăr, o discuție mai bărbătească. Dar cel mai bine ar fi să vorbiți cu Migricel”, ne-a spus Alexandru Sabău.
Migricel Istin: „Sunt doar niște minciuni. Cum a mai jucat acel copil dacă are hematom la cap?”
Președintele celor de la VI-FE, Migricel Istin, spune că nu l-a scuipat pe Deni Țîru și nici nu l-a amenințat. „Toate astea sunt mai vechi. Nu l-am scuipat și nici nu l-am amenințat pe Denis Țîru. Dacă este așa cum spune că că am încercat să-l lovesc când a dus foaia de joc la arbitri, de ce nu apare în raportul acestora de după meci. Este un așa zis conflict mai vechi, pornit acum ceva timp. Eu am fost înjurat în lipsă atât de copiii de la Sânpetru German cât și de oficiali, la o petrecere a lor la stadion. Au apărut atunci și filmări pe Facebook despre asta, cum mă înjurau copiii. Eu nu am făcut plângere că știu că li s-a cerut, au fost instigați să facă asta”, spune președintele de la VI-FE.
În ceea ce privește conflictul de pe teren, Migricel a răspuns cu o întrebare. „Cum a mai jucat acel jucător dacă a avut hematom la cap? De ce nu a fost oprit meciul dacă era așa? Într-adevăr, tatăl lui Buz a intrat pe teren, dar nu ca să lovească vreun jucător ci ca să-i despartă pentru că la acea fază unii jucători de la Sâmpetru s-au apropiat de jucătorul nostru și au ridicat pumnul cu intenția să-l lovească. Apoi, tot ca să aplaneze un conflict, a intrat pe teren și Florin Brie”, ne spune Migricel Istin.
Cu siguranță faptele de la acest joc vor ajunge pe masa Comisiei de Disciplină a AJF Arad.
Până atunci, Denis Țîru a făcut o plângere la poliție împotriva lui Migricel Istin, plângerea și certificatul medical fiind afișate mai jos.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)