sâmbãtã, 11 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Studiu: vinul, asociat cu risc mai mic pentru inimă, în timp ce berea și băuturile spirtoase îl pot crește

    de Special Arad | 29 martie 2026, 4:34 PM | Monden | Naţional | Sănătate

    0

    Un nou studiu atrage atenția că tipul de alcool – vinul, berea, tăria etc- consumat poate influența diferit sănătatea cardiovasculară.

    Analiza, realizată pe peste 340.000 de adulți din Marea Britanie, sugerează că un consum moderat de vin ar putea fi asociat cu un risc mai scăzut de deces din cauza bolilor de inimă, în timp ce berea și băuturile spirtoase ar putea crește acest risc, chiar și în cantități mici, relatează G4Media, citând Fox News.

    Potrivit datelor prezentate de American College of Cardiology, persoanele care consumă vin moderat au avut un risc cu 21% mai mic de mortalitate cardiovasculară. În schimb, consumul redus de bere sau tărie a fost asociat cu un risc cu 9% mai mare. De asemenea, consumul ridicat de alcool crește semnificativ riscurile generale pentru sănătate.

    Specialiștii avertizează însă că rezultatele sunt observaționale și nu demonstrează o relație directă de cauzalitate, recomandând prudență în interpretare.

    Citește și: Pola Zilei: Ați vrea o ONG-istă primăriță în locul lui Bibi?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.