Iranul amenință că va viza universități americane și israeliene din Orientul Mijlociu drept „ținte legitime”, pe fondul escaladării conflictului
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a transmis un avertisment dur duminică, declarând că universitățile israeliene și americane din Orientul Mijlociu pot deveni ținte militare, în contextul escaladării conflictului cu Statele Unite și Israel.
Potrivit unui comunicat difuzat de agenția Tasnim, structura militară iraniană a anunțat că instituțiile academice asociate celor două state sunt considerate obiective legitime, ca reacție la atacurile recente asupra unor universități din Iran. Oficialii au precizat că aceste acțiuni ar putea continua până când vor fi lovite cel puțin două universități, drept represalii.
Declarația vine după ce, în ultimele zile, au fost vizate două instituții de învățământ superior din Iran: Universitatea de Știință și Tehnologie din Teheran și Universitatea de Tehnologie din Isfahan. Atacurile, atribuite forțelor americane și israeliene, nu s-au soldat cu victime, conform informațiilor disponibile.
În același mesaj, autoritățile iraniene au emis avertismente pentru personalul universitar, studenți și locuitorii din apropierea acestor instituții, recomandându-le să păstreze o distanță de cel puțin un kilometru față de campusuri.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a condiționat evitarea unor atacuri de o reacție oficială din partea Washingtonului, solicitând condamnarea bombardamentelor asupra universităților iraniene până la termenul limită stabilit pentru 30 martie. De asemenea, a cerut intervenția Statelor Unite pentru a opri eventuale acțiuni similare ale aliaților săi.
În lipsa acestor măsuri, autoritățile iraniene susțin că amenințările vor fi puse în aplicare.
În paralel, tensiunile rămân ridicate între Teheran și Washington, în ciuda unor negocieri indirecte menite să reducă conflictul izbucnit după ofensiva militară comună americano-israeliană de la finalul lunii februarie.
La rândul său, președintele american Donald Trump a avertizat că ar putea ordona noi atacuri, inclusiv asupra infrastructurii energetice iraniene, dacă Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până la începutul lunii aprilie, ceea ce amplifică riscul unei escaladări majore în regiune.
Citește și: Peste 8 milioane de oameni au participat în SUA la protestele „No Kings” contra lui Donald Trump
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)