Cei 117 militari români dislocați în Irak au revenit în țară, în urma ajustării posturii NATO din regiune
Toți cei 117 militari români dislocați în teatrul de operații din Irak au revenit sâmbătă în România, în urma deciziei de ajustare a posturii NATO din cadrul misiunii NATO Mission Iraq, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Repatrierea s-a desfășurat în condiții de siguranță, printr-un efort coordonat la nivel aliat, cu sprijinul structurilor NATO și al partenerilor internaționali. Militarii români au fost relocați temporar în bazele militare din Incirlik, Turcia, și Ramstein, Germania, de unde au fost ulterior transportați în țară cu aeronave militare.
Potrivit reprezentanților ministerului, decizia de retragere a fost determinată de evoluțiile recente ale situației de securitate din regiune, măsurile adoptate având ca prioritate protecția personalului militar.
Pe durata participării la misiunea NATO din Irak, militarii români din cadrul Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” au avut ca principală responsabilitate asigurarea protecției personalului și a facilităților aliate.
Ministerul Apărării Naționale a transmis că România își menține angajamentul față de operațiile și misiunile NATO și va continua să contribuie la consolidarea securității internaționale, în conformitate cu deciziile Alianței.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)