Sameday va prelua Cargus: contractele rămân neschimbate până în 2026, iar reţeaua de lockere va fi cedată
Consiliul Concurenţei a lansat în consultare publică angajamentele propuse de Delivery Solutions SA (Sameday) pentru a elimina riscurile concurenţiale identificate în contextul preluării companiei Cargus şi a subsidiarei EOPS Solutions SRL. Măsurile anunţate vizează menţinerea echilibrului pe piaţa serviciilor de curierat şi protejarea intereselor comercianţilor şi clienţilor.
Sameday, companie deţinută de Dante International SA – operatorul platformei eMAG, s-a angajat să păstreze până la finalul anului 2026 condiţiile comerciale existente în contractele Cargus cu partenerii săi. Potrivit autorităţii de concurenţă, această măsură are rolul de a preveni schimbări bruște de preţ sau de servicii după finalizarea tranzacţiei.
În plus, compania va cesiona activităţile legate de punctele automate de ridicare a coletelor (APM) operate de Cargus. Angajamentul urmăreşte limitarea concentrării pe segmentul lockerelor şi menţinerea unei competiţii funcţionale între operatorii din piaţă.
Sameday a mai transmis că va introduce o procedură clară privind gestionarea relaţiei cu curierii implicaţi în livrările aferente comercianţilor din eMAG Marketplace şi va informa partenerii despre tipurile de date incluse pe AWB-urile expedierilor.
Cargus este controlată de Celero Investments S.à.r.l., companie aflată în portofoliul fondului de investiţii Mid Europa. După analiza observaţiilor primite în perioada de consultare, Consiliul Concurenţei poate solicita modificarea angajamentelor sau poate decide acceptarea ori respingerea acestora.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)