Ați auzit de polițist, nu?

Întreb și eu așa, să mă aflu în treabă, din moment ce publicația la care scriu a dat în exclusivitate știrea. Preluată apoi și de presa centrală. Asta este, atenția pe la noi merge spre astfel de întâmplări. Nici dracu’ nu este interesat de lansări de cărți sau conferințe științifice sau alte astfel de evenimente culturale. Interesul general merge spre scandal, hoții, bătăi de soții, eventual crime. Sau șefi care câștigă mai mult decât în Occident. Magistrații din justiție, de exemplu.
Săptămâna trecută s-a pensionat Ionela Tudor. Judecătoarea, fostă vicepreședinte a Curții de Apel, are 51 de ani și va lua net cam treizeci de mii de lei pensie. Frumos. Și nu este cea mai mare pensie din justiție. Dacă ajungi sus și faci cum trebuie, poți lua și cincizeci de mii. Da, nu vă mirați, 10.000 în euro.

Se știe, cele mai mari pensii în justiție sunt în România. Incomparabile, de fapt. La cincizeci de ani te pensionezi, iei acolo un cinci-șase mii de euro, ce-ți mai trebuie? Ți-ai făcut treaba, ai avut grijă ca cei care te-au pus acolo să n-aibă probleme. Să fie liniștiți că totul va fi cum trebuie.
Justiția este și la noi oarbă, se știe, nu se uită acolo unde n-are ce vedea. Se face că plouă. Așa că oamenii aceștia trebuie răsplătiți. Nu-i de ici, de colo să ai justițiari pentru care dreptatea este în funcție de cine spune.
Și atunci ne mirăm că un polițist din Vlaicu ajunge să își umple portbagajul mașinii cu pantofi furați din mai multe magazine de lângă Viena. Ghinionul lui că a fost oprit înainte de a ieși din Austria. Dacă ajungea cu bine în țară, nu mai era nicio problemă. În fond, valoarea pantofilor nu trecea nici de 3000 de euro, jumătate, adică, din pensia judecătoarei pensionate la 51 de ani.

Mă uitam la video-ul înregistrat cu ce a mai rămas din demonstrația arădeană din fața Tribunalului. După ce a fost interzisă de Bibi et co. Eveniment care, spre deosebire de polițistul strângător din Vlaicu, nu a ajuns știre națională. Ce treabă avem noi cu demonstrații de două lulele pentru justiție liberă? Mai bine să ne uităm la demonstrațiile AUR împotriva lui Bolojan. Nu de alta, dar acolo sunt tricoloare cât încape. Sau tricoloruri, cine mai poate ști exact.
Mă uitam la cei câțiva tineri, unii poate liceeni, care au rămas să ceară justiție liberă și adevărată chiar și după ce manifestația a fost blocată de conducerea săltăreață a Aradului. Și, văzându-i așa tineri, mi-am zis: asta este problema cea mare: educația și justiția. Două domenii în mare suferință din cele mai vechi timpuri și care asigură fundamentul unei societăți sănătoase și puse pe treabă. A unei societăți care recunoaște valoarea și elimină deșeurile. O societate în care educația este la loc de cinste, iar cinstea reprezintă valoarea care asigură conviețuirea armonioasă, indiferent de ce și cum.
Numai că tinerii noștri, prinși în vârtejul gol al lumii digitale, iată ce exemple primesc de la cei maturi. Polițist furând pantofi și judecătoare pensionată la cincizeci de ani cu șase mii de euro pensie. Asta în timp ce educatorii lor se bucură dacă ajung la o mie de euro. Indiferent cât de buni au fost. Ca educatori, spun.
Așa că, asta este: Bolojan, primul premier român care s-a pus pe treabă la modul serios, este făcut cu ou și oțet de toți, indiferent de partid, tineretul trebuie să înțeleagă că așa e pe aici, dacă vrei ceva mai pe gustul tău, n-ai decât să pleci unde vezi cu ochii. Sau să te faci politician, eventual polițist sau să intri în justiție. Dar fără fițe și pretenții. Stai cuminte la locul tău, fă ce ți se spune și, până la urmă, vei ieși bine, vei avea bani, casă, mașină și poți face excursii acolo unde voiai să pleci în tinerețe.

Nu te mai agita cu pensia judecătorilor și cu polițistul care fură pantofi în Viena. Stai liniștit, că așa a fost treaba aici de când e lumea, iar cei care zic altceva sau vor altceva, precum țăranul acela de Bolojan, până la urmă se lămuresc și ei.
Iar de polițist să n-ai grijă. Se descurcă cumva el până la urmă. Că și asta ține de sistem. Ai greșit, se mai întâmplă, avem noi grijă să ieși până la urmă cu bine. Mai ales dacă știi ce înseamnă asta. Înseamnă să fii recunoscător, să înțelegi cui trebuie să-i mulțumești și cum. Și să ai grijă mai mare în viitor. Ce ți-a venit să furi tocmai la Viena, de ce nu ai ales un oraș de-al nostru?
Acum, dacă ai făcut-o, asta este, mai vedem noi cum te scoatem la capăt. Păcat că austriecii ți-au luat pantofii. Trebuie să te gândești la altceva dacă vrei să mulțumești pentru ajutorul nostru.

Nu de alta, dar pensiile în poliție, chiar dacă mai mici decât în justiție, sunt mult mai mari decât în învățământ…